Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Florin Cîţu, a declarat că îl îngrijorează evoluţia unor indicatori economici, fostul premier adăugând că orice semn dinspre agenţiile de rating care ar arăta că România nu ar merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut.

"Mă îngrijorează evoluţia unor indicatori economici care sunt legaţi, bineînţeles, inflaţie, dobânzi. De obicei, vedem o creştere a inflaţiei şi a dobânzilor înaintea unei crize economice. Şi depinde doar de măsurile pe care le vom lua la guvernare să nu avem o criză economică. Soluţii vom găsi şi avem, doar trebuie să ne punem la masă şi să le căutăm, pentru că dacă noi am reuşit să găsim soluţii atunci când economia a fost închisă două luni de zile - nu există altă provocare mai mare să poţi să scoţi economia dintr-o astfel de criză - vom găsi şi acum. Doar trebuie să accepţi că există o problemă şi apoi să venim cu o soluţie", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL, conform Agerpres.ro.

Întrebat de jurnalişti dacă s-a discutat în interiorul coaliţiei despre costurile mari la care se împrumută Ministerul Finanţelor, Florin Cîţu a răspuns că a vorbit despre aceste îngrijorări ale sale şi public şi în coaliţie.

"Sunt sigur că vom avea o coaliţie în perioada următoare în care ministrul Finanţelor va explica dacă aceste îngrijorări ale mele sunt împărtăşite şi de ei. Sper ca evoluţia dobânzilor sau măsurilor pe care le vom lua să nu ducă la o creştere şi mai mare a dobânzilor, a inflaţiei. Ne aşteaptă în martie evaluarea României de către agenţiile de rating şi orice semn dinspre agenţiile de rating care arată că România nu merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut pentru România. De aceea trebuie să fim foarte atenţi cu măsurile pe care le luăm. Toate să meargă în direcţia menţinerii deficitului cel puţin la nivelul la care ne-am asumat la începutul anului", a explicat el.

Florin Cîţu a mai spus că îl interesează ce se întâmplă cu sistemul de sănătate, pentru că "la 20.000 de persoane infectate zilnic înseamnă 20.000 de concedii medicale", iar dacă acele persoane au fost contact direct cu cineva "mai înseamnă concedii medicale şi pentru acele persoane", rezultând "costuri suplimentare la buget".

În altă ordine de idei, liderul liberal a susţinut că este îngrijorat cu privire la vârful valului cinci.

"Am văzut că, iarăşi, e un număr record de persoane infectate. (...). Pe mine asta mă interesează: soluţii pentru a reduce numărul de persoane infectate, soluţii pentru a avea cât mai puţine persoane care să fie spitalizate în urma acestui virus. Vreau să vedem care este planul Ministerului Sănătăţii, să fie prezentat în coaliţie şi să ştim şi noi unde mergem. Înţeleg că vârful, şi asta mă îngrijorează să ştiţi, dacă astăzi la 20.000 de cazuri nu suntem la vârf şi înţeleg că vârful o să fie cam peste două săptămâni, nici nu vreau să mă gândesc dacă ajungem la 50.000, 60.000 de cazuri, pentru că un număr mai mare, chiar şi cu o rată mică de mortalitate, înseamnă, de fapt, un număr de persoane care au decedat. Şi, atunci, eu sper că Ministerul Sănătăţii are pregătit un plan care să nu însemne un număr mare de persoane spitalizate sau decedate", a declarat Florin Cîţu.

Întrebat care ar fi "cele mai mari greşeli" făcute de către autorităţi de-a lungul timpului în gestionarea pandemiei, fostul premier a răspuns că au fost în acelaşi timp de gestionat o criză de sănătate şi o potenţială criză economică.

"România a fost ţara care a reuşit să îşi păstreze economia deschisă şi să aibă cea mai rapidă revenire, chiar dacă cei care astăzi nu mai spun sau încearcă să ne spună cum ar rezolva ei problemele, deşi sunt la putere şi ar trebui să le rezolve, atunci spuneau că România va fi şi în criză economică, va fi şi şomaj, va fi dezastru şi foamete şi nu a fost. Am reuşit să trecem peste toate. Depinde ce criterii foloseşti. Eu cred că un criteriu este să încerci să reduci numărul de persoane infectate", a conchis Florin Cîţu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri