România va întâlni Olanda în faza optimilor de finală din cadrul Campionatului European de Fotbal, la 24 de ani de la ultima participare a Naționale în afara grupelor de la un Euro. În 2000, România pierdea în fața Italiei, una dintre cele mai puternice echipe de la acea vreme, iar acum, Olanda se arată ca un adversar puternic, cu o valoare de piață a lotului net superioară de cea a lotului nostru.
După o calificare istorică de pe primul loc din Grupa E, România se pregătește de rejucarea unui duel care încă ne dă fiori pe șirea spinării. La 16 ani de la acel 2-0 dezarmant încasat de Naționala antrenată, la acel moment, de Victor Pițurcă, băieții pregătiți astăzi de Edi Iordănescu sunt în căutarea cheii care vă răsturna balanța în favoarea noastră.
Din 2008, România a mai întâlnit Olanda de doar trei ori înaintea meciului din această seară, toate trei partidele încheindu-se cu victoria „Portocalei Mecanice”. Au fost două meciuri din preliminarile pentru Cupa Mondială din 2014 (golaveraj 8 la 1 în favoarea Olandei), respectiv un amical ce s-a terminat la scor de neprezentare.
Punând cap la cap loturile celor două țări, dar și clasamentul FIFA, este evident că România se află în fața unei echipe cu pretenții, deși olandezii au fost departe de a impresiona în meciurile disputate în faza grupelor. Totuși, valoarea de piață a lotului, cât și echipele de club pentru care evoluează starurile antrenate de Ronald Koeman sugerează că ne aflăm în fața celor mai dificile 90 de minute de până acum la acest Euro pentru alor noștri.
România - Olanda la Euro 2024: Calculul hârtiei, în favoarea olandezilor
În grupe, Olanda a avut un parcurs similar cu al României: cu patru puncte, olandezii au bifat un succes (2-1 cu Polonia, victorie scrâșnită, ce a fost obținută în minutul 83), o remiză albă cu Franța și, în fine, un eșec cu Austria (2-3, dintre care trei goluri au fost marcate de Țările de Jos, dar unul în propria poartă). Totuși, Olanda este pe locul șapte în clasamentul FIFA, iar România figurează doar pe poziția 47.
Din acest punct de vedere, Belgia stătea chiar mai bine, fiind pe locul 3 în același top, dar asta cu un lot cu o valoare mai redusă. Datele de pe platforma Transfermarkt, arată că lotul de 26 de jucători al Olandei valorează 815 milioane de euro la ora actuală, cu mult peste cei 584 de milioane de euro la cât este evaluat lotul „Diavolilor Roșii”, cei proaspăt eliminați de Franța.
România, în schimb, are un lot de doar 92,1 milioane de euro și care are, de asemenea, o medie de vârstă cu aproape un an mai mare decât cel al Olandei. Românii au chemat „la oaste” un număr de 19 stranieri, față de 20 câți figurează în lotul lui Koeman, deci numeric stăm bine - dar valoric, nu prea.
Care sunt cei mai valoroși jucători olandezi de la Euro 2024
Cel mai scump exponent al echipei Țărilor de Jos este Xavi Simons. Mijlocașul ofensiv de 21 de ani, care a fost împrumutat de PSG celor de la RB Leipzig până la finele lunii trecute, este evaluat la 80 de milioane de euro, dublu față de suma plătită de clubul de pe Parc des Princes anul trecut, când Simons s-a transferat de la PSV Eindhoven.
Practic, doar Simons valorează cât 87% din întreg lotul României. Iar asta fără să-i mai punem la socoteală și pe apărătorul central Matthijs de Ligt care evoluează la Bayern Munchen și care este evaluat de Transfermarkt la 65 de milioane de euro sau pe Micky van de Ven.
Acesta din urmă este de urmărit în partida de diseară deoarece evoluează în Premier League, la Tottenham Hotspur, tot ca apărător central. El este cel care, mai mult sau mai puțin, îl ține pe bancă pe Radu Drăgușin, unul dintre cei mai în formă jucători ai Naționalei noastre. Van de Ven este evaluat la 55 de milioane de euro. Drăgușin? Nici jumătate - 25 de milioane de euro, cât a plătit Tottenham pentru el când l-a transferat de la Genoa.
Care sunt cei mai scumpi jucători pe care-i are Edi Iordănescu
Mai bine de jumătate din lotul Olandei este format din jucători cu o valoare peste cea a lui Drăgușin, fapt notabil deoarece Radu este cel mai valoros jucător român la ora actuală. În plus, niciun olandez nu are o cotă mai mică de 3 milioane de euro, în timp ce una dintre senzațiile acestui turneu, portarul Florin Niță, este evaluat de Transfermarkt la doar 225.000 euro. Goalkeeper-ul veteran în vârstă de 36 de ani își caută, în prezent, echipă după ce s-a despărțit de Gaziantep.
Revenind la vârfuri, diferența dintre Drăgușin și restul colegilor săi este de proporții, ca și sumă de transfer. Al doilea cel mai valoros „tricolor” este Denis Man (extremă dreapta, Parma) care este evaluat la 9 milioane de euro, cu două milioane de euro peste Florinel Coman și Darius Olaru, ambii de la FCSB (încă).
Căpitanul Nicolae Stanciu (mijlocaș ofensiv, Damac) este evaluat la 4,5 milioane de euro, asta după ce a fost, pe rând, cel mai scump din istoria echipelor Anderlecht (FCSB l-a vândut belgienilor pentru 8,8 milioane de euro) și Sparta Praga (transfer de 4,25 milioane de euro, în 2018). În fine, doar Denis Drăguș mai are o cotă de piață de cel puțin 4 milioane de euro. El evoluează în Turcia, la Trabzonsport.
Nici o comparație a echipelor de club nu ne pune într-o lumină ideală. În timp ce ai noștri umplu rândurile mai ales prin Turcia, Arabia Saudită sau în echipe mai puțin galonate din Spania sau Italia, olandezii au jucători în cele mai mari campionate europene, bifând echipe ca AC Milan, Manchester City, Bayern Munchen, Ajax Amsterdam sau Borussia Dortmund.
Chiar și așa, trebuie reținut că, pe de-o parte, valorile de pe Transfermakt nu sunt absolute și, pe de-altă parte, pe teren nu intră hârtia și nici istoricul transferurilor sau aura echipelor de club. Intră 11 jucători, plus eventualele rezerve, care decid soarta meciului prin modul în care abordează respectiva înfruntare. România a arătat deja că poate să învingă echipe superioare (Ucraina sau Elveța, ambele în top 25 FIFA).