România nu va fi niciodată independentă energetic, un obiectiv care nu are sens, iar sacrificiile economice şi sociale ar fi foarte mari, a afirmat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

România nu va fi niciodată independentă energetic, întrucât sacrificiile economice şi sociale ar fi foarte mari, la fel cum s-a întâmplat în regimul Ceauşescu în anii 1980, a afirmat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, citat de Agerpres.

Sacrificile ar fi uriașe, comparabile cu anii '80 ai lui Ceaușescu

"Independenţa energetică este un ţel pe care, în ultimii 30 de ani, îl reluăm o dată la 10 ani. Este un ţel cel puţin ridicol, ca să nu spun mai mult. România nu este şi nici nu va fi niciodată independentă energetic. Cred că nici n-ar trebui să ne dorim atât de mult să fim independenţi energetic, întrucât sacrificiile sociale şi economice ar fi foarte mari. Ar fi de genul sacrificiilor pe care regimul Ceauşescu le-a făcut în anii '80 pentru ca România să devină independentă din punct de vedere financiar şi rezultatele le-am văzut cu toţii", a spus Chisăliţă.

Citește și: Cât de dependentă este economia europeană de importurile din Rusia. România, deficit comercial de peste 2 miliarde de euro în 2021

În opinia sa, importante sunt securitatea energetică şi rezilienţa, precum şi resursa umană şi naturală, care este foarte prost gestionată, cu pierderi foarte mari.

Pierderile energetice continuă să fie foarte mari

"România rămâne campionul Europei în ceea ce priveşte pierderile energetice enorm de mari. Înainte să ne punem o centrală pe gaz sau o pompă de căldură, întotdeauna elementul principal este să reducem pierderile, risipa", a continuat expertul.

Gas Balance Romania

Chisăliţă a arătat că infrastructura energetică a ţării, proiectată în anii 1950, este depăşită tehnic, ca şi când am merge cu o maşină nouă, electrică, pe un drum de ţară.

"Noi lucrăm pe un sistem care nu mai este actual, mă refer la conceptul care a fost pus pe masă în anii 1950, sistemul de termoficare, electroenergetic, gazier, de transporturi, pe care noi continuăm să îl folosim schimbând pe ici pe colo, ceea ce nu aduce ce ne-am dori din punct de vedere tehnic şi economic. În 1950 au fost nişte funcţii matematice şi modelarea matematică ce a încercat să pună de acord cererea de atunci cu modelul producţiei. Toate aceste aspecte nu mai au de-a face cu nimic, nici în zona de producţie, nici în cea de consum. Atunci ne găsim într-o situaţie în care dăm drumul la încălzire electrică, punem maşinile pe electricitate, trecem totul pe electricitate, dar rămânem cu drumul de ţară. Mai ales că nu suntem familiarizaţi cu autostrăzile, mai rămânem şi cu acele sisteme de transport energie şi gaze total defazate", a susţinut reprezentantul asociaţiei.

Romania electricity production

El a subliniat că toate strategiile se fac acum după ureche.

"Este o chestie foarte tehnică, dar şi foarte tristă, pentru că, dacă acum 70-80 de ani aveam aceste institute care lucrau după modele matematice, astăzi constatarea mea este că se lucrează după ureche: azi mergem pe gaze, mâine pe energie electrică, avem un heirupism în fiecare zi", a completat Chisăliţă.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri