Amploarea luată de rețelele sociale și de companiile care se concentrează exclusiv pe mediul virtual a ajuns la niveluri extreme, lumea având însă nevoie de o revenire la realitate, ”la ingineri, meseriași și la produse palpabile”, consideră Steen Jakobsen, Chief Investment Officer în cadrul băncii daneze de investiții Saxo Bank.

Jakobsen consideră că marile companii de tehnologie ale lumii au devenit supraevaluate, creșterea acestora fiind bazată în special pe dobânzile extrem de scăzute din ultimii ani, care au făcut posibilă o dezvoltare accelerată bazată pe credite. În prezent însă, băncile centrale din întreaga lume, inclusiv BNR, măresc dobânzile și scumpesc creditele pentru a combate valul global de inflație.

Apple, Microsoft și Alphabet (Google) domină în prezent topul celor mai valoroase companii din lume, fiecare dintre ele fiind evaluate pe bursă la peste 2 trilioane de dolari. Foarte aproape se află și Meta (Facebook), cu o capitalizare de 776 mld. dolari.

”Vom vedea căderea unor companii importante de tehnologie. În 2000, Yahoo! era cel mai mare browser pe internet, acum practic au dispărut din această piață. Citim zi de zi tot mai mult despre Meta. Eu nu am niciun dubiu că Meta va dispărea. Nu au niciun drept să existe și sincer cred că reprezintă cel mai mare atac asupra democrației din lume”, a declarat Jakobsen.

Dacă ar putea cineva să îmi explice exact ce este metaversul i-aș fi recunoscător. E ceva ce nu există propriu-zis, dar în care poți cumpăra lucruri și unde te poți distra. Eu trăiesc în lumea reală, nu voi merge în metavers.

Steen Jakobsen, Saxo Bank

Atacul asupra democrației la care danezul face referire vizează în special modul în care Meta, compania care controlează Facebook, a ajuns să controleze informațiile consumate de populație.

”Când spun asta mă refer în special la faptul că în multe țări (n.red. Facebook) a devenit principala, dacă nu chiar singura, sursă de informații. Chiar și propriul meu guvern face majoritatea anunțurilor pe Facebook sau Instagram. Cred că acest lucru ar trebui să fie interzis prin constituție. Constituția ar trebui să oblige guvernele să folosească canale media acreditate pentru a face anunțuri de interes public”, menționează Steen Jakobsen.

Citeste si:
Amendă uriașă pentru Facebook, din cauza reclamelor personalizate
Amendă uriașă pentru...

Și în România foarte mulți politicieni, reprezentanți ai Guvernului sau ai administrațiilor publice, postează extrem de des anunțuri pe Facebook, în detrimentul sau cu întârziere față de tradiționalele communicate de presă care erau ulterior preluate de media.

”Din punct de vedere constituțional, rețelele sociale nu au niciun drept să fie folosite ca un canal de informare. În plus, mai există și mutarea către metavers. Dacă ar putea cineva să îmi explice exact ce este metaversul i-aș fi recunoscător. E ceva ce nu există propriu-zis, dar în care poți cumpăra lucruri și unde te poți distra. Eu trăiesc în lumea reală, nu voi merge în metavers”, a mai adăugat Jakobsen.

Dacă mă duc la orice universitate de afaceri din Europa sau din lume, toți studenții îmi spun că vor să își înființeze propria companie și să facă 100 milioane de dolari.... nici nu mai contează ce face compania.

Citeste si:
”Când lumea arde, nu există nicio protecție reală pentru banii tăi”
Jakobsen, Saxo Bank: Când...

Steen Jakobsen, Saxo Bank

Reprezentantul Saxo Bank se declară în schimb optimist cu privire la companiile care au activitate ”în lumea reală”: companii din sectorul mărfurilor, din energie, logistică și industria semiconductorilor.

”Mă aștept ca în următorii 10 ani lumea să meargă spre companiile și oamenii care dezvoltă produse reale, lucruri reale, adică opusul a ceea ce am văzut recent. Oricine va vrea să facă bani trebuie să fie într-un business cu produse tangibile. Trebuie să ne întoarcem la universitățile și școlile tehnice, la ingineri, la meseriași – nu să marșăm pe platforme virtuale, pe lumea virtuală, pe ‘sharing economy’ – care din punctul meu de vedere este doar un PR-ism”.

Sharing economy – sau ”economie colaborativă” în limba română, este un termen tot mai folosit în ultimii ani pentru a descrie conceptul socio-economic ce presupune folosirea în comun a resurselor fizice și umane. Pe sharing economy se bazează în special companii online precum eBay, Uber sau Airbnb, care oferă acces la produse și servicii fără ca respectivele companii să dețină propriu-zis produsele oferite.

Citeste si:
10 previziuni scandaloase pentru 2023: UE își face armată. Carnea,...
Top 10 previziuni scandaloase...

Dacă aș fi președintele României aș investi în primul rând în educație. De ce credeți că Danemarca se află în topuri?

Educația este soluția cea mai des dată de Jakobsen atunci când este întrebat despre modul în care economia unei țări sau nivelul de trai poate fi îmbunătățit.

Educație, educație, educație! Este lucrul pe care îl au în comun țările în care se trăiește cel mai bine.

Steen Jakobsen, Saxo Bank

”Dacă aș fi președintele României, sau un consilier al acestuia, aș începe să investesc acum în educație: aș vrea să am universități și școli tehnice mai bune, universități mai bune și școli de business mai bune. Țara mea (n.red. Danemarca), de exemplu, are foarte puține resurse naturale și este mai mereu în topurile statelor unde se trăiește cel mai bine din lume. Educația face diferența!”, spune CIO-ul Saxo Bank.

Citeste si:
Unde este recesiunea? FMI s-a răzgândit. Bursele încep anul în trombă
Unde este recesiunea? FMI s-a...

În România, 16,6% din tinerii între 15 şi 29 de ani nu se află într-o formă de învăţământ sau în câmpul muncii, a cincea cea mai mare rată dintre ţările membre ale Uniunii Europene, potrivit unei statistici Eurostat realizată anul trecut.

Nici la cheltuielile pe educație țara noastră nu stă mai bine, România aflându-se pe penultimul loc în UE când vine vorba de finanțarea învățământului ca procent din PIB (3,6% din PIB acordat învățământului în 2019 – date Eurostat).

”Da, va dura 10-20 de ani să investiți în educație, dar această investiție va genera pentru țară, în următorii 50 de ani, câștiguri nu de 10 ori ori mai mari, ci de 1.000 de ori mai mari decât suma inițială. În același timp trebuie avut grijă de părțile mai slabe ale economiei, nu trebuie exagerat cu subvențiile și ajutoarele de stat. Sectorul IMM trebuie ajutat în special, pentru că acesta furnizează (n.red. în general) 80% din joburile dintr-o economie”, consideră Steen Jakobsen.

Citeste si:
Ce faci când ANAF te avertizează cu privire la veniturile din...
Ce trebuie să faci când ANAF...

Nu în ultimul rând, danezul se așteaptă ca Uniunea Europeană să devină în curând și o uniune fiscală, o parte din taxele aplicate în fiecare țară membră, inclusiv România, urmând să fie dictate de la Bruxelles.

Citiți și Băuturile alcoolice s-ar putea scumpi. UE vrea o creștere a accizelor

”Veți vedea în viitor și taxe UE impuse asupra cetățenilor români. Vom avea o uniune politică, fiscală și militară în Europa, iar situația din Ucraina nu a făcut decât să accelereze acest proces... ne-a arătat că nu are sens să avem 27 de politici separate în UE”, a concluzionat Steen Jakobsen.

Sursa foto: Saxo Bank

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri