Steen Jakobsen, economist sef si CIO al Saxo Bank, crede ca pana la urma Brexitul e o veste buna pentru europeni, chiar daca primele efecte vor fi dureroase, intrucat Uniunea Europeana va fi fortata sa inceapa procesul de reformare.

"Pana la urma, e o veste buna pentru europeni, chiar daca primele efecte sunt dureroase: procesul de reforma al UE va rabufni, pentru ca Uniunea Europeana, iata, nu-si mai poate ignora alegatorii. Ascultam, azi noapte, postul de radio BBC - "O tara divizata, frica i-a determinat pe pro-europeni sa-si schimbe opinia, un gest urat la adresa Parlamentului, un contract social rupt, odata cu trei partide principale care s-au luptat impotriva Brexitului si au esuat..." Este exact mesajul pe care am vrut in permanenta sa-l scot in evidenta inainte de Brexit. Contractul social a fost reziliat de alegatorii din Marea Britanie si s-ar putea sa mai vedem asta in UE. Cameron a incercat o negociere cu o Europa cu doua paliere, insa acum avem un continent fragmentat, iar un Super Stat este foarte greu de imaginat", spune Jakobsen.

El atrage atentia ca votul pro-Brexit da aripi miscarilor anti-sistem din Spania (cu alegeri saptamana viitoare) si Franta (cu alegeri in 2017). Acest vot confirma, de asemenea, faptul ca Donald Trump are o sansa la alegeri.

David Cameron si-a anuntat demisia dupa Brexit

David Cameron, premierul Marii Britanii, a declarat intr-o conferinta de presa organizata la Downing Street ca tara sa are nevoie de un nou premier dupa rezultatul referendumului pentru iesirea Marii Britanii din UE. Acesta a precizat ca va ramane la conducere timp de cel putin trei luni si ca tara ar trebui sa aiba un nou sef al Guvernului pana la congresul Partidului Conservator din toamna.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, care si-a anuntat vineri demisia de la conducerea Guvernului, este liderul conservator care a adus un nou suflu partidului sau.

Citeste si:
Marea Britanie: Record de locuri de muncă vacante
Marea Britanie: Numărul...

In decembrie 2005, Cameron a devenit lider al Partidului Conservator. El a fost privit drept raspunsul partidului sau la Tony Blair – un lider tanar, modern, care putea sa schimbe imaginea „invechita” a partidului sau si sa il transforme din nou in formatiunea de succes care a dominat politica britanica pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea.

In 2010, Partidul Conservator a castigat alegerile generale, iar David Cameron a devenit cel mai tanar premier din istoria Marii Britanii. Insa, in pofida rezultatului bun, a fost nevoit sa formeze o coalitie cu liberal-democratii – prima alianta de guvernare din Regatul Unite dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Sursa foto: nito_Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri