Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul actualei guvernări se doreşte o creştere a salariului minim, însă valoarea cuantumului cu care va creşte acesta va depinde de cifrele care se vor regăsi în proiectul de buget pentru viitor.

"Sigur, ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am şi discutat şi despre salarii şi despre pensii, reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să-i sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a tot ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi, bineînţeles, efectele pe care le produce inflaţia, doar că, până în acest moment, până când nu vom avea o analiză pe buget, pe cifrele concrete, nu doresc să fac niciun fel de referire la cuantumul cu care va creşte salariul minim. Valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget", a declarat Ciucă, potrivit Agerpres.

Citește și: Top 5 joburi cu salarii care depășesc 1.000 de euro

Premierul a subliniat că, dincolo de limita minimă a salariului minim, fiecare angajator poate stabili salariul în funcţie de valoarea muncii prestată de un angajat.

"Atunci când vorbim de creşterea salariului minim este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajaţi pot să îi remunereze în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară(...) Este la îndemâna oricărui manager, la îndemâna oricărui manager să stabilească salariul în funcţie de valoare muncii prestate de fiecare angajat în parte", a declarat Ciucă.

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri