De ce este important ca cei mici să învețe limba lui Shakespeare prin cursuri engleza copii online!

Învățarea limbii engleze este din ce în ce mai importantă în lumea noastră globalizată, mai ales din punctul de vedere al unui context profesional. Multe țări includ engleza ca a doua limbă în programele școlare, iar copiii încep să învețe engleza de la o vârstă fragedă. Care sunt avantajele stăpânirii limbii lui Shakespeare? De ce copiii ar trebui să învețe engleza?

În ceea ce urmează, vom afla care sunt motivele și de ce copiii ar trebui să urmeze cursuri engleza copii online.

În țara noastră, învățarea limbii engleze este ceva normal încă din grădiniță, iar multe persoane aleg cursuri private pentru a aprofunda acesta limbă internațională. Astfel de cursuri pot fi urmate la o școală privată precum ILSC. Aici tehnicile de învățare a limbii engleze sunt diverse, adică în clasa sau online. Ținând cont de actualul context, cel mai bine este ca cei mici, dar și adulții, să urmeze astfel de lecții în mediul virtual. Astfel se va păstra o distanțare socială și nu va există niciun risc de contractare a noului virus. Lecțiile vor fi predate la fel ca la clasa, fiind la fel de interactive și plăcute. În plus, nu numai că cei mici vor învăța engleza, dar astfel vor deveni și mai familiarizați cu predarea online, ce le va fi utiliă și la școală și, mai târziu, în alte situații (interviuri online, traininguri sau chiar telemunca). Formatorii experți ILSC folosesc pedagogie pozitivă pentru a motiva, încuraja și a face fiecare lecție un adevărat succes! ILSC vă pune la dispoziție un profesor dedicat, care îl însoțește pe elev pe tot parcursul formării.

Iată și 5 motive bune pentru a-i introduce pe micuți în tainele limbii engleze:

1. Se deschide o nouă lume

Cu aproape 7,6 miliarde de persoane în întreaga lume, 1,5 miliarde poate părea un număr mic, dar să știți că reprezintă aproximativ o cincime din populație. Și având în vedere că există peste 6.500 de limbi cunoscute în lume, faptul că 1,5 miliarde de oameni vorbesc o limbă, și anume engleza, este încă semnificativ. A doua limbă cel mai des vorbită este mandarina, dar veți întâlni mai puține persoane care cunosc mandarina în afara Chinei, în timp ce veți găsi vorbitori de engleză în toată lumea!

2. Călătorii fără stres!

Engleza este limba oficială în 53 de țări. Asta înseamnă o mulțime de oameni cu care copiii, când vor deveni adulți, să se întâlnească și să vorbească! Cui nu îi place să călătorească, să zboare, să descopere oameni și culturi noi? Fără engleză, experiența poate fi mai complicată. După cum puteți vedea, engleza este limba internațională prin excelență. Ne scutește de multe bătăi de cap în aeroporturi, cerând informații, sau la hotel. Bariera de limbaj poate crea rapid situații amuzante sau problematice. De multe ori apelăm la engleză pentru a încerca să comunicăm în aceste cazuri. Pregătirea în limba engleză și însușirea unui vocabular suficient de bogat pentru a comunica ușor le va permite viitorilor adulți să călătorească fără stres!

3. Ajutor în carieră

O creștere a abilităților de a vorbi limba engleză este un atu real pentru a stimula încrederea în propria persoană, a crește șansele de angajare și a îmbunătăți perspectivele de carieră. Într-adevăr, engleza este considerată limbă de afaceri. În plus, unii recrutori favorizează candidații care demonstrează că stăpânesc bine limba engleză. O bună cunoaștere a limbii engleze este sinonimă cu o valoare adăugată pentru orice companie. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai globalizată și interconectată, este normal ca marile companii să dorească să comunice mai mult. În acest moment, toată lumea încearcă să învețe și să comunice în engleză. Engleza devine limba comună pe care oamenii din diferite țări și culturi o pot utiliza pentru a comunica între ei pentru afaceri.

În plus, unele sondaje arată că mulți angajați sunt îngrijorați atunci când trebuie să facă o prezentare orală în engleză sau când trebuie să dea un telefon unui partener de afaceri, în engleză. Prin urmare, engleza este considerată o abilitate esențială în lumea muncii.

4.Vizionarea filmelor în limba originală!

ILSC le oferă ocazia copiilor de a studia limba engleză pentru a viziona filme de desene animate, în limba originală, auzind adevăratele voci ale actorilor, scutindu-i de sentimentul ciudat de a auzi vocile acelorași actori de la un film la altul. În plus, dublarea poate denatura un film! Unii actori sunt inimitabili: modul de a spune un text sau dialoguri este o parte integrantă a actului și adesea, fluxul sau tonul sunt valori adăugate ale anumitor actori sau actrițe.

Așadar, a învăța limba engleză nu este util doar profesional, dar poate aduce și multă distracție.

5. Stăpânirea lumii online

Deși puteți găsi site-uri web în limba română, multe site-uri internaționale sunt create în principal în engleză. Acestea includ forumurile de discuții. Găsirea informațiilor și comunicarea online cu alte persoane este mult mai ușoară dacă respectiva persoană cunoaște limba engleză. Engleză este limba internetului. Se estimează că 565 de milioane de oameni folosesc internetul în fiecare zi și că 52% dintre cele mai vizitate site-uri web din lume sunt afișate în engleză. Pregătirea în limba engleză este benefică, deoarece oferă acces la mai mult de jumătate din conținutul de pe Internet. A citi în limba engleză îi va permite copilului să acceseze miliarde de pagini de informații care s-ar putea să nu fie disponibile altfel!

Așa că, alegeți ILSC pentru cel mic. Metodele de instruire și de predare online sunt adaptate în funcție de nivelul, ritmul de învățare, nevoile, contextul, obiectivele și disponibilitatea copilului. În plus, individualizarea și personalizarea lecțiilor fac posibilă, de asemenea, exprimarea. Cel mic va avea un profesor dedicat care îl însoțește și îl motivează, permițându-i să aibă cea mai bună experiență posibilă și succes!


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »



Setari Cookie-uri