CEC Bank a incheiat un acord cu Fondul European de Investitii (FEI), in valoare de 10 milioane de euro, pentru a finanta companiile mici si mijlocii (IMM) prin programul Jeremie al Comisiei Europene.
Finantarile se vor acorda IMM-urilor, intreprinderilor individuale, asociatiilor familiale si persoanelor fizice autorizate pentru investitii si finantarea capitalului de lucru, se arata intr-un comunicat al CEC Bank. "Suntem convinsi ca astfel de instrumente financiare raspund nevoilor actuale de finantare ale clientilor, care vor beneficia astfel de conditii de pret avantajoase si garantii flexibile", a declarat presedintele institutiei de credit, Radu Gratian Ghetea, conform Mediafax.
Initiativa Jeremie permite statelor membre si regiunilor din Uniunea Europeana sa dedice resurse nationale si din fonduri structurale pentru a crea instrumente financiare destinate IMM. In Romania, initiativa Jeremie este finantata prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", cofinantat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.
Citeste si:
"In cadrul initiativei Jeremie noi eliminam obstacolele traditionale pentru banca si IMM-uri si oferim fiecarei parti implicate solutiile necesare pentru a mentine un flux puternic de finantare pentru dezvoltarea afacerii", a afirmat Hubert Cottogni, head of Mandate Management in cadrul FEI.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: