Negritoiu: In iulie vom sti daca avem un investitor la Astra sau Fondul de Garantare preia platile

Situatia Astra Asigurari, aflata in administrare speciala, se va lamuri la sfarsitul lunii iulie, cand se va sti daca vreun investitor strategic este dispus sa capitalizeze compania, in urma procesului de majorare de capital sau daca obligatiile de rascumparare vor fi preluate de Fondul de Garantare.

"Suntem in plan, proiectul pentru restructurarea Astrei este in grafic, ultima actiune, de majorare de capital, a fost aprobata ieri (miercuri – n.r.) in consiliul ASF. In urmatoarele saptamani misiunea este adresata actionarilor existenti si, ulterior, investitorilor strategic. Suntem in discutie cu cativa investitori strategici, ne implicam si noi la nivelul autoritatii. O sa stim daca vreunul este realmente interesat si structura tranzactiei probabil in luna iulie", a declarat joi presedintele ASF, Misu Negritoiu, dupa o conferinta organizata la ASE, scrie Mediafax.

El a explicat ca majorarea capitalului are doua faze. Prima se adreseaza celor circa 200 de actionari actuali in urmatoarele doua-trei saptamani, avand optiunea de participare si actionarul majoritar indirect, Dan Adamescu.
"Daca are banii, n-are decat sa-i bage (Adamescu - n.r.)! Faza a doua, pe care o asteptam in luna iulie, se adreseaza investitorilor calificati, care sunt investitorii strategici si cei financiari, o parte dintre cei carora ne adresam au vizitat camera de date, au informatiile preliminare si o opinie, evident ca decizia de investitie e ceva mai complicata de atat. Intre timp, administratorul special si consultantul se intalnesc cu investitori si fac asa-numitul roadshow, in care sa incurajam aceasta investitie, care nu este usoara", a spus Negritoiu.

Majorarea capitalului social al Astra Asigurari va fi de aproape 425 milioane de lei, la 682,7 milioane lei, prin emisiunea unui numar de 159,74 milioane actiuni cu valoarea nominala de 2,66 lei. In octombrie 2014, Astra si-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, in urma derularii unei oferte de vanzarea de actiuni noi catre actionarii existenti.

Dupa incheierea operatiunii, capitalul social al asiguratorul a atins 257,8 milioane de lei, detinut de The Nova Group Investments Romania SA - 72,75% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,23% din capitalul social. The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Citeste si:
AstraZeneca | 95% dintre cei programați s-au prezentat la rapel
AstraZeneca | 95% dintre cei...

Presedintele ASF a precizat ca statul nu este interesat sa preia Astra, pentru ca “nici nu s-a discutat, nici nu am putea si nici nu cred ca e bine”. El a punctat ca, cel mult, ar putea fi preluata de Fondul de Garantare a Asiguratilor sau de catre institutia de rezolutie, daca va exista. Guvernul a aprobat miercuri proiectul legii de rezolutie, care va fi trimisa la Parlament in regim de urgenta.

"S-ar putea s-o avem in luna iunie, s-ar putea sa n-o avem. Aceasta ar fi o optiune de mijloc intre majorarea capitalului social, care este varianta cea mai buna, si lichidarea, varianta cea mai rea", a mentionat seful ASF.
El spune ca nu stie daca Astra va putea fi reorganizata sub legea rezolutiei, daca aceasta va fi adoptata pana se incheie procesul de administrare special a companiei sau daca este eligibila.

"In luna iulie vom sti daca nici una dintre aceste metode nu functioneaza (majorarea capitalului prin atragerea de investitori sau institutia de rezolutie – n.r.), varianta de avarie este preluarea obligatiilor de rascumparare de catre Fondul de Garantare a Asiguratilor. Vom sti, daca intra in vigoare legea 503, care prevede ca o companie iese din administrare speciala fie daca si-a revenit, prin majorarea capitalului si restabilirea indicatorilor de lichiditate si solvabilitate, sau in situatia in care planul de redresare nu a reusit, urmatoarea etapa fiind insolventa si falimentul", a adaugat presedintele autoritatii.

ASF va cunoaste totodata, la finalul lunii iunie, dupa analiza bilantului, care este necesarul de capital al Astra din perspectiva cerintelor Solvency II, in prezent fiind de circa 700 milioane lei. Negritoiu a precizat ca autoritatea estimeaza la acest moment un necesar de inca 800 milioane lei. Astra Asigurari este al treilea asigurator dupa nivelul primelor subscrise in 2014, de 777,24 milioane de lei, dupa Allianz-Tiriac si Omniasig.

Citeste si:
Rezultatele Groupama din 2020 au fost afectate de pandemie și de...
Volumul de prime brute...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri