Sucursalele de tip DAC ( Dynamic Advisory Concept) si cele cashless sunt pariurile BCR in perioada urmatoare. Astfel, vor fi deschise 7 sucursale noi de tip DAC, iar 58 vor fi modernizate pentru a respecta aceste criterii.

In ceea ce priveste sucursalele cashless, concept introdus in 2017, Dana Demetrian, vicepresedintele BCR pe zona de retail, a declarat, in cadrul unei conferinte, ca pana la finalul anului BCR va avea 33 de astfel de unitati, urmand ca in 2018 numarul sucursalelor transformate dupa acest concept sa ajunga la 125.

Ea a adaugat ca BCR va testa multifunctionale cashless si in zona corporate, acolo unde este nevoie de procesarea unor volume mari. In cazul branch-urilor cashless pentru retail, in prezent, 99,9% dintre tranzactii se realizeaza la ATM-urile multifunctionale.

BCR a realizat un profit net de 559,8 milioane de lei dupa primele 9 luni ale anului 2017. Rata creditelor neperformante a scazut la 10,5% comparativ cu 13,4% in septembrie 2016 si 22,2% in septembrie 2015. Cel mai mare jucator de pe piata romaneasca a acordat 6 miliarde de lei, in credite noi, clientilor retail si corporate in primele noua luni din acest an.

Future Banking: Schimbarile...
Citeste si: Digitalizarea schimba fundamendal reperele pietei bancare. Ce urmeaza?