Banca Nationala a Romaniei a publicat prima cotatie a indicelui de referinta pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), in functie de care se vor calcula dobanzile la creditele in lei cu dobanda variabila contractete de populatie incepand cu 2 mai. Acest indice va inlocui actualul ROBOR in cazul imprumuturilor noi. Pentru creditele in derulare, ramane in vigoare vechiul indice.

Indicele de referinta pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat pentru prima data astazi, 2 mai, este cotat la 2,36%. Astfel, dobanzile la creditele in lei cu dobanda variabila luate de catre romani in urmatoarele 3 luni vor fi calculate in functie de aceasta cotatie, care este cu aproape 1 punct procentual mai mica decat valoarea inregistrata de ROBOR la 3 luni, astazi, respectiv 3,32% pe an.

Romanii care vor sa isi ia un credit Prima Casa incepand de astazi, 2 mai, nu beneficiaza de schimbarea indicelui de referinta pentru calculul dobanzii. Ordonanta 19/2019 modifica legislatia privind acordarea de credite persoanelor fizice, dar nu si pe cea privind programul guvernamental. Asadar, cei care vor un credit Prima Casa in aceasta perioada vor avea dobanda raportata la vechiul ROBOR, care este cu aproape un punct procentual peste noul indice.

IRCC este calculat ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice ale tranzactiilor interbancare din trimestrul IV 2018. Rata de dobanda zilnica a tranzactiilor interbancare reprezinta media ponderata a ratelor de dobanda cu volumele tranzactiilor de pe piata monetara interbancara (indicele zilnic). Acesti indici se publica pe website-ul BNR in sectiunea Info financiar.

"Metodologia de calcul si politica de publicare sunt prezentate in Regulile privind calcularea si publicarea indicelui zilnic si a indicelui de referinta trimestrial (denumit indicele de referinta pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC) reglementati de OUG nr. 19/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative, care se vor publica pe website-ul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza", se mentioneaza in comunicat.

Conform OUG 19/2019 (care a modificat OUG 114/2018), "pentru creditele acordate in moneda nationala, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul poate sa adauge o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului. Indicele de referinta pentru credite acordate in lei cu dobanda variabila se publica in fiecare zi lucratoare pe website-ul Bancii Nationale a Romaniei(...) Indicele de referinta se calculeaza la finalul fiecarui trimestru, ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmand a se aplica de fiecare institutie de credit pentru trimestrul urmator".

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri