Directorul General al Bancii Transilvania considera decizia de achizitionare a Certinvest, singurul jucator local dintre administratorii de fonduri de pensii din Romania, ca fiind o oportunitate de a extinde participarea structurii BT Asset Management pe piata de capital, care are in prezent peste 3,9 miliarde de lei active, 14 fonduri deschise de investitii in administrare si peste 40.000 de clienti.

"Vedem aceasta mutare ca un pas important la un moment oportun. Consideram ca Pilonul III reprezinta un pilon important pentru angajatii oricarei firme, un pilon in adevaratul sens al cuvantului. Putem sa cream sinergii foarte mari prin intermediul retelei noastre si a activitatii pe care o avem pe zona de retail si cea dedicata companiilor. Nu ne descurajeaza faptul ca piata pensiilor private Pilon III este o piata inca mica, subdezvoltata, ci mai degraba ne ambitioneaza", a declarat Omer Tetik pentru Wall-street.ro.

Directorul general al Bancii Transilvania a mai adaugat ca in versiunea din 2020 a platformei de banking digital NEO, pe care grupul o dezvolta de ceva vreme si a fost deja oferita in teste unui numar de 10.000 de clienti ai bancii, va exista posibilitatea de a contracta o pensie Pilon III oferita in urma acestei achizitii, alaturi de celelalte produse oferite de BT Asset Management.

Certinvest Pensii administreaza peste 75 de milioane de lei intr-un fond de pensii facultative care are peste 9.500 de participanti.

"Ne-a manat in aceasta tranzactie faptul ca administrarea fondurilor de investitii, respectiv cele de pensii, sunt ombilical legate. Mai ales daca ne uitam in Occident. Principalii investitori in fonduri de investitii sunt cei din zona de pensii. Credem ca zona de pensii va creste semnificativ" precizeaza Aurel Bernat, director general BT Asset Management.

Tranzactia a fost asistata de BT Capital Partners, divizia de investment banking si piete de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, membru exclusiv in Romania al aliantei internationale Oaklins.

Grupul Financiar Banca Transilvania inregistra active de 81,6 miliarde de lei la finalul primului semestru al anului 2019, cu un profit net consolidat de 942,36 milioane de lei, dintre care 848 milioane de lei fiind profitul bancii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri