Proportunity, un startup FinTech fondat de doi romani, Vadim Toader si Stefan Boronea, a primit o finantare de tip seed de 2 milioane de lire sterline. Am discutat cu reprezentantii Proportunity pentru a vedea cum functioneaza modelul lor de business.

Modelul de business al startup-ului Proportunity functioneaza asemanator cu mecanismul programului guvernamental Prima Casa din Romania. Mai exact, business-ul le ofera clientilor imprumuturi pentru a plati un avans mai mare la creditul ipotecar decat si-ar permite in mod normal, beneficiind astfel de dobanzi mai bune la creditul contractat.

Proportunity lucreaza cu mai multe agentii imobiliare si brokeri de credite imobiliare, care ii recomanda clientilor doritori ce doresc sa isi cumpere prima lor locuinta. Acestia trebuie sa aiba minim 5% din valoarea locuintei pentru a putea obtine imprumutul oferit de Proportunity, care le poate da pana la 25% din avansul locuintei. Acest tip de parteneriat le permite clientilor sa aiba acces mai rapid la o locuinta si la costuri mai bune.

Conform explicatiilor oferite de reprezentantii Proportunity pentru wall-street.ro, ei percep timp de 5 ani o dobanda fixa, iar la finalul perioadei cumparatorul care a luat casa are doua optiuni:

  • isi mentine in continuare imprumutul, care de cele mai multe ori se intinde pe durata creditului obtinut de la banca, 25-35 de ani, trecand de la o dobanda fixa la una variabila, care este favorabila, comparativ cu dobanzile actuale percepute de schemele de "equity loans" similare din Regatul Unit al Marii Britanii.
  • alege sa cumpere cota parte oferita de Proportunity, calculata din valoarea locuintei stabilita in acel moment.

Proportunity are in spate o solutie care foloseste tehnologia machine learning pentru a face previziuni legate de felul in care va evolua piata imobiliara in zonele in care clientii lor doresc sa isi ia locuinta. Odata cu accesarea acestei runde de tip Seed in valoare de 2 milioane de lire sterline, startup-ul Proportunity a ajuns la investitii atrase in valoare totala de 3,7 milioane de lire sterline.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri