Încă dinaintea izbucnirii pandemiei de COVID-19 in România, companiile de asigurări aveau implementate sisteme de constatare la distanță a daunelor. Astăzi, însă, mai mult ca oricând, își încurajează clienții să verifice disponibilitatea unor astfel de sisteme și, dacă există, să le folosească pentru a evita contactul direct, indiferent dacă discutăm despre servicii de tip service auto "door to door" sau facilitarea inspecțiilor de daună la distanţă.

Soluțiile digitale dezvoltate anterior de companii cu scopul de a îmbunătăți experiența clienților se dovedesc acum extrem de utile când tuturor ni se cere să evităm pe cât posibil contactul direct. Iar, migrarea celei mai mari părți a interacțiunii cu clienții a avut loc pe un cadru deja existent, dezvoltat de companii în mod constant, în ultimii ani.

'Soluțiile digitale pentru achiziția de polițe și pentru gestionarea procesului de daună se dovedesc foarte utile în această perioadă dificilă. Astfel, în cazul daunelor auto nu este nu este necesară deplasarea la un centru de constatare și interacțiunea directă cu inspectorul constatator, ci doar transmiterea electronică de către clienți a documentelor necesare şi fotografiilor avariilor", spun reprezentanții Allianz-Țiriac Asigurări.

Dar, "în cazul în care severitatea pagubelor nu face posibilă o constatare de la distanță, iar asiguratul/păgubitul a deplasat autoturismul într-o unitate reparatoare, atunci reprezentanții de daune, de comun acord cu proprietarii autovehiculului, convin asupra locației în care să se efectueze constatarea daunelor. Menționăm că efectuăm constatarea la locația convenabilă proprietarului auto, aleasă de acesta, indiferent dacă este sau nu centru de constatare a daunelor", mai spun reprezentanții Allianz.

Aceștia adaugă faptul că "efectuarea constatărilor daunelor produse bunurilor este de asemenea posibilă, prin asistență la distanță din partea reprezentanților de daune. Măsurile sunt aplicabile în funcție de severitatea avariilor și a evaluărilor efectuate de specialiștii de daune, iar clienții vor primi instrucțiunile adecvate privind modul de instrumentare a daunelor".

Citeste si:
Generali vinde asigurari destinate riscurilor de îmbolnăvire cu...
Generali a lansat o asigurare...

Totodată, ca urmare a COVID-19, "se constată o reducere a frecvenței de daune, atât pe segmentul auto, cât și pe segmentele property și sănătate. Această diminuare este absolut firească în contextul dat, însă este prematur să spunem în acest moment că aceasta este o tendință. În același timp vedem că activitatea unităților reparatoare auto se menține la un nivel susținut, iar noi depunem toate eforturile necesare pentru soluționarea dosarelor de daună și efectuarea plăților de despăgubire/reparații în cel mai scurt timp posibil".

Cum să îți repari mașina pe CASCO fără să te deplasezi de acasă

În contextul pandemiei COVID-19, și Omniasig vine în sprijinul asiguraților săi CASCO cu un serviciu denumit generic Valet Service. Este vorba de un serviciu de tip service auto door to door, disponibil pentru moment în București, ce își propune să reducă la zero expunerea clienților în spații publice în următoarea perioadă. Astfel, Valet Service le permite clienților CASCO ai companiei să își repare autovehiculele fără a se deplasa și fără a se expune unui posibil pericol.

"Autovehiculul avariat va fi preluat de la domiciliul asiguratului și transportat pe o platformă în service-ul autorizat partener. După finalizarea reparației, clientul va primi autovehiculul acasă, spălat, complet igienizat și dezinfectat. Preluarea și predarea autovehiculului va fi realizată în condiții de maximă igienă, personalul fiind echipat cu echipament de protecție specific, precum mănuși și mască", au spus reprezentanții Omniasig.

De asemenea, Generali oferă facilitatea de autoconstatare pentru daunele acoperite de polițe CASCO sau RCA până la o limita estimată de 5.000 lei per eveniment, iar pentru daunele acoperite de polițele de locuințe se majorează de la o limită estimată de 1.500 lei până la 5.000 lei per eveniment.

Citeste si:
RCA și incendii, în topul despăgubirilor plătite de Omniasig în 2019
Topul despăgubirilor plătite...

Totodată, clienții companiei își pot efectua singuri inspecția de risc pentru polițele CASCO, respectând instrucțiunile tehnice privind fotografiile și transmițându-le ulterior către distribuitorii Generali.

"Spațiile de lucru cu publicul - agențiile Generali și centrele de daune din întreaga țară - funcționează cu existența unor măsuri sporite de prevenție: echipament de protecție alături de substanțe dezinfectante necesare pentru personalul Generali și pentru clienți". au declarat reprezentanții companiei.

Și Uniqa Asigurări a lansat o soluție digitală pentru clienții săi destinată notificării daunelor CASCO și de locuința online, fără a-i pune pe drumuri sau a-i expune unor interacțiuni directe. În cazul unor avarii complexe, clienții vor fi contactați telefonic pentru continuarea despăgubirii.

Citeste si:
Românii se feresc de daune: verifică peste 2.000 de mașini pe...
Românii se feresc de daune:...
Sursa foto: JHDT Productions / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Allianz-Țiriac Asigurări donează 80.000 euro pentru achiziția a cinci aparate AT
Setari Cookie-uri