Laura Mănescu, Modex: Nu poți inova, dacă legislația nu îți permite

Pandemia COVID-19 a forțat companiile financiare să grăbească digitalizarea și să inoveze, însă procesul nu poate avansa semnificativ dacă legislația unei țări nu permite acest progres, a declarat Laura Mănescu, Fintech Specialist – Modex, în cadrul conferinței Future Banking, organizată de Wall-Street.ro

“Că să avansăm din acest punct în care suntem în prezent, va trebui să avem un echilibru între sectorul public și cel privat. Mai exact, nu poți aduce inovație în instituția ta financiară, dacă legislația nu îți permite asta. Sunt doi actori care trebuie să meargă împreună”, consideră Laura Mănescu.

Potrivit acesteia, pandemia a forțat o serie de schimbări, mai ales din punct de vedere al proceselor de digitalizare, în sectorul financiar, un lucru care nu este neapărat rău, dar care trebuie implementat cu atenție.

“Din perspectiva unei bănci, cred că orice inovație trebuie adoptată pe baza unui plan strategic, astfel încât banca să nu fie nevoită să se schimbe în întregime. Schimbarea trebuie să fie graduală și limitând orice impact negativ ce poate apărea. Cea mai mare schimbare din această perioadă vizează accesul la produsele în întregime digitale. Cash-ul devine din ce în ce mai depășit de timpuri și este important să poți oferi consumatorilor noi servicii adaptate nevoilor acestora. Cheia succesului în relația cu clienții este experiența oferită utilizatorilor, costul serviciilor financiare și inovația”, a menționat reprezentantul Modex.

Laura Mănescu a participat la conferința Future Banking, organizată de wall-street.ro în parteneriat cu ING Bank (Innovation Partner), Smart Fintech (Gold Partner), Banca Comercială Română (gold partner), Elevator Lab - powered by Raiffeisen (Gold Partner), Temenos (Gold Partner), Orange Money (Silver Partner), Banca Transilvania (Silver Partner), UniCredit Bank (Silve Partner), Modex (Silver Partner), First Bank (Silver Partner), Namirial Group (Silver Partner), Raiffeisen Bank (Silver Partner), CEC Bank (Silver Partner), Mastercard (Silver Partner), RocaX (Silver Partner), Twispay (Silver Partner), Prime Dash (Silver Partner), TBI Bank (Silver Partner), Beez (Silver Partner), Citi (Silver Partner).

Citeste si:
Piața de food delivery este pe val, dar nu va rămâne în top după criză
Alexandru Bogdan, ROCA X:...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
De unde vor pensionarii să fie luați bani pentru majorarea cu 40%
Setari Cookie-uri