Libra Internet Bank, profit semestrial la jumătate în contextul pandemiei

Libra Internet Bank a obținut un profit net de peste 25,7 milioane de lei, la jumătate față de rezultatul raportat în iunie 2019, de 51 milioane de lei, dar veniturile operaționale au crescut cu 11%. Banca pune scăderea puternică a profitului pe impactul pandemiei, dar și pe schimbarea metodologiei de constituire a provizioanelor.

În prima jumătate a anului, ne-am confruntat cu toții cu o situație excepțională. Din fericire, strategia noastră de specializare pe nișe ne-a ajutat să traversăm în mod pozitiv această perioadă. Suntem optimiști în privința revenirii economiei și credem că strategia pe care am urmat-o constituie un avantaj în meținerea unui ritm solid de creditare, în condiții responsabile”, a declarat Emil Bituleanu (foto), Director General al Libra Internet Bank.

După primele 6 luni ale anului, soldul creditelor acordate de către Libra Internet Bank a ajuns la 4,27 miliarde de lei, față de 3,74 miliarde de lei, la jumătatea anului trecut. De asemenea, banca a realizat venituri totale operaționale nete de peste 164 milioane de lei, în creștere cu 11%, în raport cu perioada similară din 2019.

La 30 iunie 2020, valoarea activelor Libra Internet Bank a fost de 6,59 miliarde de lei, în creștere cu 18%, față de valoarea înregistrată la jumătatea lui 2019 (5,57 miliarde de lei). În contextul economic generat de pandemie, după primul semestru, banca a obținut un profit net de peste 25,7 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în iunie 2019 (51 milioane de lei), diminuare determinată și de schimbarea metodologiei de constituire a provizioanelor, cu un model axat mai mult pe prognozele economice pozitive sau negative. Rata de neperformanță a rămas la un nivel sub media pieței, cu o valoare înregistrată de 1,77%.

Libra Internet Bank este membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003) și dispune de o rețea de 55 de sucursale. Banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Citeste si:
Fintech-ul Volt va aduce în aplicație creditele a 3 bănci locale și...
Fintech-ul Volt se pregătește...
Citeste si:
Cele mai bune surse alimentare de vitamina C
Cele mai bune surse...

Conform informațiilor oficiale, dar și a unor surse din piață, Libra a încheiat parteneriate cu Revolut, Monese, Paysera și Transfer Wise, Fintech-uri cărora le emite IBAN-uri în lei.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri