Up România a lansat Up Mobil Pay, propria soluție de plăți mobile pentru sistemul de operare Android, disponibilă pentru toate cardurile preplătite de beneficii (Up Dejun, Up Cadou, Up Vacanță, Up Cultură). Soluția pe Android completează oferta de plăți mobile deja existentă, mai exact înrolarea tuturor cardurilor Up în Apple Pay și a celor Up Dejun în mobilPay Wallet.

“Digitalizarea este cel mai puternic răspuns pe care companiile îl pot da la actuala criză sanitară cu care omenirea se confruntă astăzi, contribuind în mod direct la siguranța oamenilor, pe mai multe paliere. Unul dintre acestea este cel al plăților mobile, simplificate și rapide, care și-au dovedit eficacitatea în fluidizarea aglomerațiilor generate în diverse contexte de shopping. Noua soluție de plată Up Mobil Pay face parte dintr-un pachet de soluții digitale pe care Up România îl pune la dispoziția partenerilor și beneficiarilor săi, încă de la începutul pandemiei”, a declarat Elena Pap, director general Up România și director regional Up Group.

Adăugarea unui card Up România în Up Mobil Pay durează aproximativ 30 de secunde și poate fi începută fie din ecranul de administrare card, secțiunea "Cardurile mele", accesibilă din meniul principal al aplicației, fie din ecranul pop-up, afișat la prima accesare a noii versiuni a aplicației.

Reprezentanții companiei au precizat că:

  • fiecare plată cu telefonul efectuată prin intermediul Up Mobil Pay este securizată și necesită validarea utilizatorului, făcând-o mai sigură decât plățile contactless cu cardul
  • utilizatorii Up Mobil Pay vor putea efectua plăți cu telefonul folosind cardul setat ca implicit în aplicație sau alegând cardul cu care doresc să efectueze plata înaintea unei tranzacții
  • imediat ce plata este validată, utilizatorii Up Mobil Pay vor primi un ecran de confirmare a plății. De asemenea, tranzacțiile efectuate cu telefonul vor putea fi identificate în istoricul de tranzacții din tabloul de bord al aplicației Up Mobil și vor fi trimise notificări de tip push pentru fiecare tranzacție
  • plata cu telefonul va putea fi efectuată la orice partener afiliat rețelei de parteneri Up România cu un POS contactless

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri