ING Bank: În trimestrul 3 se vede o revenire a cererii pentru creditele ipotecare

ING Bank România anunță un profit de 443 de milioane de lei la finalul celui de-al treilea trimestru din acest an, în scădere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut. Banca precizează că al treilea trimestru indică revenirea cererii pentru credite ipotecare, în tandem cu accentuarea economisirii.

Veniturile totale au crescut cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1,57 miliarde de lei, în timp ce costurile operaționale au crescut cu 8,6%. În contextul pandemiei COVID-19, anticipând efectele crizei generate de aceasta, costurile cu provizioanele s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 326 milioane lei. Portofoliul de credite a ajuns la valoarea totală de 27,8 miliarde lei, indicând o creștere de 4% față de anul trecut.

Portofoliul de depozite a crescut cu 25% în comparație cu anul trecut, ajungând la 42,9 miliarde lei, ceea ce a susținut creșterea activelor totale la suma de 51,4 miliarde de lei.

„După primele luni de pandemie, când am înregistrat o scădere bruscă a activității de creditare, în al treilea trimestru am observat un reviriment al încrederii în situația economică și, implicit, un interes mai ridicat al clienților către produsele de credit. Astfel, cererea pentru credite ipotecare a fost mai mare decât în aceeași perioadă din 2019. Totuși, prudența caracterizează comportamentul clienților noștri. Aproape 50% dintre noile credite ipotecare sunt cu dobândă fixă. În același timp, observăm continuarea tendinței de a economisi mai mult și o cerere sub potențial în zona creditelor de nevoi personale”, precizează Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

7.000 de aplicații în cadrul programului IMM Invest

Una dintre cele mai importante măsuri pentru susținerea mediului de afaceri românesc a fost înrolarea băncii în cadrul programului IMM Invest. Ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ING a solicitat și obținut în luna august triplarea plafonului alocat inițial. De la începutul programului și până în prezent, banca a primit peste 7.000 de aplicații în cadrul programului IMM Invest.

La final de trimestru III, peste 1.000 de solicitări cumulând credite în valoare de 700 de milioane de lei au fost aprobate și puse la dispoziția clienților, în vreme ce peste 3.000 de cereri se aflau în diferite etape ale procesului de aprobare.

Amânarea ratelor: 32.000 de clienți au aplicat

Până la mijlocul lunii iunie, clienții au avut posibilitatea de a solicita amânarea plății ratelor, iar 32.000 dintre clienți au optat pentru această facilitate. Între timp, peste 50% dintre aceștia au reînceput deja plata ratelor la credite.

Din totalul solicitărilor pentru credite imobiliare, 42% s-au îndreptat către creditul imobiliar 7FIX, iar 54% dintre clienții care au optat pentru acest produs au ales să plătească un avans de cel puțin 25%. Mai mult, ING s-a alăturat programului Noua Casă la începutul lunii septembrie, în cadrul căruia au fost depuse, până în prezent, peste 1.200 de aplicații la ING.

Citeste si:
IMM Invest: ING Bank anunță triplarea plafonului de garantare
IMM Invest: ING Bank anunță...

Utilizare în creștere a serviciilor și produselor digitale

Banca are peste un milion de clienți cu venituri recurente, ceea ce înseamnă că unul din șase români își primeşte salariul sau alte tipuri de încasări lunare într-un cont ING.

Comportamentul clienților este puternic digital, în special în ceea ce privește preferința pentru mobile banking. Aproximativ 1,14 milioane de clienți au folosit Home’Bank în 2020, ceea ce reprezintă o rată de adopție de aproximativ 80% a serviciului de internet și mobile banking.

În ceea ce privește utilizarea platformei și a aplicației, 93% dintre autentificările în Home’Bank provin de pe dispozitive mobile. 77% dintre utilizatori folosesc exclusiv aplicația mobilă, care a înregistrat o majorare a traficului cu 50%. Mai mult, 22% dintre produsele ING sunt accesate direct din platforma Home’Bank, cu o pondere de 17,5% provenind de pe mobil.

Pe lângă servicii precum Round Up și creditul de nevoi personale 100% online, ING a adăugat posibilitatea utilizării cardului de credit virtual în ING Pay, astfel încât clienții pot efectua plăți cu telefonul mobil, în funcție de preferință, atât cu cardul virtual de debit, cât și de credit. La sfârșitul lunii septembrie, 21% dintre plățile contactless au fost efectuate de clienții băncii cu ING Pay sau Apple Pay.

ING Business: platforma de internet banking dedicată companiilor de talie mijlocie și IMM a fost utilizată mai intens, reflectând comportamentul digital accentuat și în rândul acestor clienți. Astfel, ING a înregistrat creșteri de 32% în numărul clienților care utilizează această aplicație, 68% în numărul tranzacțiilor, iar 33% dintre autentificările în aplicația ING Business provin de pe telefonul mobil.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri