TBI Bank și procesatorul de plăți NETOPIA Payments au încheiat un parteneriat prin intermediul căruia își propun să finanțeze comercianții mici și mijlocii.

În urma parteneriatului încheiat între cei doi jucători din industria financiară, creditul online de afaceri oferit de TBI Bank este accesibil pe platforma NETOPIA Payments. Aceștia precizează că procesul online de aplicare pentru un împrumut durează aproximativ 5 minute, iar documentația necesară este redusă, comercianții urmând să primească răspuns la 24 de ore de la aplicare.

Prin acest parteneriat, TBI Bank și NETOPIA Payments oferă finanțare de până la 20.000 euro, echivalent în lei. Odată semnat contractul de finanțare, comercianții au acces la fonduri într-un timp scurt și pot folosi banii pentru orice nevoi de business, se arată într-un comunicat de presă transmis de către cele două companii.

”Prin activitatea și parteneriatele noastre, încercăm să venim întotdeauna cu noi soluții eficiente pentru comercianții online. Echipa NETOPIA Payments este în permanență în contact cu aceștia și, astfel, cunoaștem problemele cu care se confruntă zi de zi, mai ales în această perioadă dificilă. De aceea, împreună cu partenerii de la TBI Bank am implementat o soluție de finanțare simplă, rapidă, care răspunde provocărilor pe care le întâmpină comercianții mici și mijlocii, cu resurse limitate, ce au nevoie de finanțare imediată pentru a-și putea susține activitățile și să beneficieze de cele mai bune oportunități de dezvoltare pentru afacerile lor”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA Payments.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri