Transfond împreună cu Asociația Română a Bancilor (ARB) au lansat serviciul de plată interbancară AliasPay, prin care consumatorul poate face plăți către numere de telefon, nemaifiind necesară completarea codului IBAN. Serviciul este deocamdată diponibil doar între clienții CEC Bank și Banca Transilvania, primele bănci care s-au alăturat proiectului.

Noul serviciu simplifică procesul de inițiere a unei plăți prin utilizarea de către plătitor a numărului de telefon al beneficiarului, în locul IBAN-ului.

”Miezul acestui sistem este o bază de date centralizată formată din nume, Alias, care în cazul acestui produs este numărul de telefon, dar pe viitor am putea vorbi și de adresa de e-mail și desigur codul IBAN.”, a explicat reprezentantului Transfond, Ionel Dumitru, consilier al directorului general al companiei.

Reprezentantul Transfond a mai detaliat și faptul că beneficiarul trebui să-și dea acordul privind înscrierea în baza de date a băncii cu care oprezează, dar aceasta nu este o problemă pentru că de obicei băncile au toate aceste date.

Astfel, băncile și furnizorii de servicii de plată pot oferi AliasPay prin intermediul aplicației de mobile banking sau a altor aplicații. Concret, acest serviciu poate fi utilizat de clienții băncilor pentru a iniția transferuri către apropiați, dar și la ”împărțirea” notei de plată atunci când ies cu prietenii și colegii la masa.

Important de precizat este faptul că serviciul poate fi folosit atât pentru plățile instant, care au și constituit triggerul în crearea lui, dar și în plățile clasice.

Banca Transilvania (BT) și CEC Bank sunt primele care au implementat serviciul AliasPay, la fel ca în cazul serviciului de plăți instante. ”De acum doi ani când au fost lansate plățile instant alte două bănci ni s-au mai alăturat (BCR și Libra Internet Bank), însă în cazul AliasPay credem că vor fi mult mai multe”, este de părere Leontin Toderici, director general adjunct de operațiuni al BT.

Serviciul AliasPay este disponibil 24/7, și oferă un timp de răspuns sub 2 secunde în interogarea bazei de date. ”HelpDesk-ul este disponibil 24/7/365, arhivarea fiind făcută electronic, iar, în viitor, AliasPay va putea fi disponibil și pentru transferulrile în euro în sistemul SEPA”, a detaliat reprezentantul Transfond.

Sursa foto: PopTika_Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri