Soldul creditelor nete al Libra Internet Bank a crescut cu 15% în 2020, la 4,63 miliarde de lei, în același timp banca a urcat în clasamentul autohton după valoarea activelor, ajunse la finalul anului trecut la peste 7,3 miliarde de lei, de pe locul al 15-lea, pe poziția a 13-a, bifând astfel cel mai bun rezultat din istoria băncii.

Profitul băncii, de peste 38 milioane de lei scade față de 2019, în contextual constituirii provizioanelor, ca urmare a crizei Covid-19.

La finalul lui 2020, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde lei, în creștere cu peste 12% față de cifra înregistrată în 2019, respective 6,53 miliarde lei. De asemenea, profitul băncii a fost unul consistent, de peste 38 milioane lei, deși diminuat față de valoarea din 2019, în contextul unui cost mai mare al riscului determinat de ajustările metodologiei de constituire a provizioanelor, cu scopul adaptării la evenimentele neprevăzute derivate din situația pandemică.

“În 2020, am avut cu toții de gestionat o realitate complet nouă, în care întreaga lume s-a schimbat cu mare rapiditate. Am rămas permanent alături de clienții noștri venind cu soluții adaptate, precum restructurarea creditelor, participarea la Programul IMM Invest sau finanțările cu garanții europene de până la 90%, în cadrul Facilității COSME a Fondului European de Investiții. Ne-am menținut creșterea organică, iar soldul creditelor nete a crescut cu peste 15%, participând în același timp la efortul sistemului bancar de a veni în sprijinul companiilor afectate de efectele crizei sanitare.”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.

Anul trecut, banca a continuat să înregistreze creșteri ale principalilor indicatori de business. Astfel, soldul creditelor nete a depășit 4,63 miliarde lei, în creștere cu peste 15% față de valoarea înregistrată în 2019 de 4,01 miliarde lei. Soldul surselor atrase a fost de 6,39 miliarde lei, în creștere cu 13% față de finalul lui 2019, când era de 5,65 miliarde lei.

Totodată, rata de neperformanță a rămas la un nivel sub media pieței, cu o valoare înregistrată de 2,95%, la finalul anului trecut.

De-a lungul unui an 2020 marcat de numeroase incertitudini, instituția financiară a marșat foarte mult pe zona Fintech, prin cele 4 parteneriate încheiate cu jucători globali din acest domeniu.

Libra Internet Bank este membră a grupului american de investiții New Century Holdings fiind una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatori imobiliari, agribusiness sau segmentul IMM-urilor. Banca acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri