Banca Comercială Română a implementat funcția de retragere contactless a numerarului la bancomatele și multifuncționalele sale.

Funcția va fi disponibilă atât pentru cardurile emise de BCR, dar și pentru cele aparținând altor bănci. Clienții vor avea posibilitatea să realizeze tranzacții la bancomatele și multifuncționalele BCR cu carduri bancare, dar și cu telefoane, ceasuri, brățări sau alte dispozitive inteligente dotate cu tehnologia NFC.

În momentul de față, retragerea contactless este de deja implementată la 112 bancomate BCR din întreaga țară, urmând ca aceasta să fie extinsă la peste 500 de terminale până la finele anului. Bancomatele BCR cu funcționalitatea deja instalată au iluminat logo-ul contactless, iar la retragerea numerarului va fi solicitat codul PIN.

„Odată cu lansarea acestei funcționalități, extindem și consolidăm ecosistemul digital al BCR, oferindu-le clienților noștri o gamă completă de plăți inteligente, indiferent de locul, dispozitivul sau sistemul prin care vor să le realizeze. Cardurile BCR pot fi înrolate deja în orice portofel virtual (Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay, Garmin Pay, Xiaomi Pay) și pot fi utilizate la orice comerciant dotat cu POS, prin telefon, ceas, brățară sau orice alt dispozitiv mobil ce dispune de tehnologia NFC. Clienții BCR au astfel posibilitatea de a realiza practic atât retrageri de numerar, interogări de sold, cât și plăți la comercianți fără a mai avea cardul fizic în posesie, ceea ce le asigură confort, siguranță și rapiditate”, a declarat Florin Pintilie, Șef Departament Dezvoltare Produse Carduri, BCR.

Citiți și: O lume fără cash? Director BCR: Nu prea există țări pregătite de acest lucru.

Sursa foto: BCR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri