Banca Garanti BBVA a anunțat că lansează chatbot-ul de ultimă generație GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și a simplifica serviciile de suport.

Asistentul virtual GIA este disponibil pe toate tipurile de dispozitive (smartphone, tabletă sau desktop) și poate răspunde solicitărilor clienților în două limbi, română și engleză, oferind răspunsuri la întrebări frecvente și asistență pentru nevoi complexe.

Clienții pot dialoga cu asistentul virtual intrând pe website-ul băncii, www.garantibbva.ro, în fereastra de dialog din hompage.

„Acordăm o atenție deosebită îmbunătățirii opțiunilor digitale și simplificării interacțiunilor clienților noștri cu produsele și serviciile noastre bancare. Prin intermediul GIA, ne propunem să oferim o experiență mai rapidă și mai intuitivă, facilitând clienților Garanti BBVA accesul la informații și rezolvarea nevoilor financiare ale acestora într-un mod rapid și eficient”, a declarat Tolga Banyocu, Director General Adjunct, Departamentul Soluții pentru Clienți, Garanti BBVA.

GIA utilizează tehnologia GPT pentru a furniza răspunsuri relevante clienților pe baza informațiilor disponibile pe website-ul băncii. Asistentul virtual se poate adresa personalizat pentru clienții persoane fizice, IMM-uri și PFA-uri și Corporații și în plus dispune de un conținut comun accesibil tuturor segmentelor de clienți.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum. În 2023, banca împlinit 25 de ani de prezență activă în cadrul sistemului bancar românesc.

Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Sursa foto: Garanti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri