Credit Salt Bank 2025. Neobanca a lansat un credit: Ce dobândă oferă?

Sursǎ foto: Salt Bank

Credit Salt Bank 2025. Neobanca a lansat un credit: Ce dobândă oferă?

Cuprins Articol:

Salt Bank, neo-banca românească aflată sub acționariatul Băncii Transilvania, a lansat un credit de nevoi personale în aplicația bancară, începând de astăzi, 16.04.2025. Un aspect important este faptul că banca nu solicită transferul salariului, iar dobânda este calculată în funcție de riscul asociat fiecărui client. Banca va solicita clientului modul în care câștigă banii, dar și nevelul de educație.

Salt Bank, lansată pe 4 aprilie 2024, a apărut după ce Banca Transilvania a cumpărat Idea Bank în 2021, moment în care instituția financiară a început un întreg proces de reconfigurare. Banca oferea anul trecut servicii multi-currency, dar și depozite bancare și funcții speciale de economisire.

Banca românească a ajuns la 500.000 de clienți înrolați în aplicație, astfel, se află în top 10 în clasamentul instituțiilor financiare din România.

Credit Salt Bank: ce dobândă oferă banca?

Gabriela Nistor, CEO Salt Bank, a anunțat lansarea unui credit de nevoi de personale în aplicația bancară. Suma maximă pe care poți să o împrumuți este de 200.000 de lei, iar dobânda fixă începe de la 6,25%.

Totodată, banca anunță că, în două săptămâni, va lansa un cont de business dedicat afacerilor mici de tip PFA. Banca are și funcții noi pentru cei cu mașină, lansând un serviciu de asistență rutieră, pentru mașini care să nu fie mai vechi de 10 ani.

Neobanca are și un produs care să protejeze clienții de fraude bancare, denumit Help Mama.

Ce funcții a lansat Salt Bank în 2025?

În acest an, Salt Bank a introdus în aplicație un agregator al facturilor, prin care poți selecta toți furnizorii și plăti toate utilitățile într-o singură tranșă. Totodată, neobanca a lansat un Subscription Manager, unde poți vedea toate site-urile unde ți-ai înrolat cardul, dar și noi funcții pentru economisire.

Noua funcție de la Salt Bank funcționează ca un agregator de facturi. Poți adăuga furnizorul alegând dintr-o listă de peste 400 de furnizori sau scanând factura direct în aplicație. Toate facturile sunt vizibile într-un singur loc, cu sumele, datele scadente și istoricul plăților mereu la îndemână.

Aplicația îți trimite notificări pentru a nu rata vreo plată, iar facturile pot fi achitate individual, mai multe odată sau chiar parțial. Plățile sunt autorizate prin PIN, biometrie și parolă pentru sume mai mari de 1.000 de lei.

Când va ajunge banca pe profit?

Salt Bank a încheiat anul 2024 cu aproape 400.000 de clienți, cifră mult peste așteptări și care a tras în sus cheltuielile băncii digitale. Șefii companiei subliniază că în faza inițială orice client nou reprezintă costuri pentru bancă, dar mizează pe creșterea posibilităților de monetizare în viitor, fapt care ar trebui să ducă la break-even banca până la finalul anului 2026/începutul lui 2027.

”La final de 2024 pierderea am avut o pierdere mai mare decât cea prognozată, în special pentru că am avut mult mai mulți utilizatori noi față de așteptări. De exemplu, inițial ne doream să terminăm anul 2024 cu 230.000 de clienți și am avut aproape 400.000. În acest moment, mai mulți clienți înseamnă mai multe cheltuieli pentru noi, deoarece trebuie să angajăm mai mulți oameni pentru a face față operațional la acest flux. Pe viitor însă, un număr mare de clienți va însemna și că vom avea mai multe posibilități de monetizare. Obiectivul rămâne să avem break-even, măcar la nivel lunar, la final de 2026/începutul lui 2027”, spune Gabriela Nistor.

Personalizate pentru tine