23 Noiembrie 2010

Cursul a ajuns aproape de 4,3 lei/euro



Moneda nationala s-a depreciat in a doua parte a sesiunii interbancare, iar cursul a urcat la 4,2990 lei/euro, urmand corectia din regiune, in conditiile in care jucatorii sunt ingrijorati de situatia financiara din Irlanda si caderea executivului responsabil de esecul economic al statului, potrivit Mediafax.

In jurul orei 16:30, transferurile se operau la 4,2970 - 4,2990 lei/euro, nivel similar cu nivelul din acelasi moment al sedintei de vineri, de 4,2980 - 4,3000 lei/euro.

La deschidere, evolutia leului a fost influentata de sentimentul pozititv de pe pietele externe indus de anuntul potrivit caruia Uniunea Europeana si Fondul Monetar International vor acorda Irlandei un imprumut de urgenta de 80-90 miliarde euro. Astfel, primele transferuri de luni au fost incheiate la 4,2950 - 4,2960 lei/euro, iar in prima parte a zilei paritatea a coborat pana la 4,2920 lei/euro.

Totusi, interesul redus pentru moneda nationala a determinat o apreciere limitata a leului comparativ cu cea a valutelor tarilor vecine, care au consemnat avansuri de pana la 0,5% in raport cu euro.

Potrivit dealerilor, trecerea burselor pe scadere, pe fondul ingrijorarilor jucatorilor privind situatia Irlandei si caderea executivului responsabil de esecul economic al statului, a afectat si valutele din regiune. De asemenea, aversiunea la risc a fost accentuata de anuntul Moody's, potrivit caruia agentia de evaluare financiara va retrograda, probabil, cu mai multe trepte ratingul Irlandei, deoarece ajutorul anuntat de UE si FMI are un impact negativ asupra finantelor statului, transferand povara problemelor sectorului bancar catre guvern.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a calculat un curs oficial de 4,2957 lei/euro, cu 0,15 bani sub cel de vineri, de 4,2972 lei/euro. Moneda nationala s-a apreciat usor si in raport cu dolarul american, iar BNR a afisat o paritate de 3,1274 lei/dolar, cu 0,39 bani mai mica decat cea de vineri, de 3,1312 lei/dolar.

Pe piata monetara, dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi au coborat usor, de la 2,13 - 2,63% la 2,03 - 2,53%, in timp ce ratele pentru plasamentele cu scadenta la o zi au avansat de la 3,46 - 3,96% la 3,96 - 4,46%.



Citeste si