Dupa un an in care compania UiPath a atras aproximativ 400 de milioane de dolari in urma a doua runde de finantare si a fost evaluata la 3 miliarde de dolari, Daniel Dines, CEO si fondator, se asteapta sa incheie ultimul trimestru al anului cu venituri anuale recurente de 175 de milioane de dolari si o echipa globala formata din aproximativ 2.000 de angajati, conform declaratiilor facute in cadrul conferintei How to Web.

UiPath este de departe una dintre companiile de software cu cea mai incredibila crestere inregistrata la nivel global. Daca in urma cu 3 ani si jumatate echipa era formata din 10 oameni, in prezent numarul acestora la nivel global se apropie de 2.000, dintre care peste 1.000 lucreaza in departamentul de vanzari.

“Acum 3 ani si jumatate eram 10 oameni la UiPath. Anul acesta, doar in luna octombrie am angajat 220 de persoane. Pana la finalul lui 2018 estimam ca vom avea un total de 2.000 de angajati in toate birourile noastre la nivel global”, precizeaza Daniel Dines in cadrul conferintei How to Web

In ceea ce priveste veniturile anuale recurente, CEO-ul companiei a precizat ca acestea se vor ridica in ultimul trimestru al anului la 175 de milioane de dolari, de patru ori mai mult fata de finalul anului trecut, venituri obtinute de la peste 2.600 de clienti. Cu ocazia prezentarii acestor cifre, reprezentantul companiei a reamintit perioada grea prin care business-ul sau a trebuit sa treaca in primii 10 ani de activitate.

“A trebuit sa trecem prin multe momente grele. Primii nostri 10 ani de activitate, din 2005 in 2015, pot spune ca au reprezentat cea mai crunta perioada a vietii mele. Am trait zi de zi fara a vedea luminita de la capatul tunelului, am incercat si am esuat in jur de 8 ani de zile, perioada in care aveam bani doar pentru a putea supravietui . Pana la prima runda de finantare, nu aveam in conturi fonduri pentru a ne sustine activitatea pentru o perioada mai lunga de 4 luni de zile”, isi aminteste Dines.

UiPath a primit ultima runda de finantare in luna septembrie a acestui an, finantare ce s-a ridicat la 225 milioane de dolari si a evaluat compania la 3 miliarde de dolari. Runda aceasta a fost condusa de investitorul existent CapitalG, alaturi de un nou investitor, Sequoia Capital. Accel, care a condus rundele de finantare Seria A si B, a participat si la runda aceasta.

UiPath planuieste sa foloseasca finantarile atrase pentru a sprijini obiectivele sale de accelerare a dezvoltarii produsului, a largi ecosistemul de parteneriate pentru a livra solutii complementare bazate pe AI, a spori rolul RPA in initiativele de automatizare din cardul companiilor de tip enterprise si a investi in oportunitati de achizitie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri