Educația, asumată ca responsabilitate socială prioritară de industria IT din România

Indiferent de unghiul abordat, sistemul educațional din România reprezintă un subiect sensibil, cu atât mai mult în această perioadă de criză. Societatea aspiră la un progres rapid spre standardele europene, însă realitatea ne demonstrează că etapele acestuia sunt dificil de parcurs, iar suportul oferit de mediul privat, în colaborare cu organizațiile non-profit, este mai mult decât util în acest demers. Pentru a veni în sprijinul direct al beneficiarilor - elevi, studenți, absolvenți sau profesori - , firmele din industria IT au investit cumulat, în ultimii ani, milioane de lei pentru susținerea acestui segment, fie prin sponsorizări, donații, cursuri organizate ori voluntariat.

Una dintre companiile pentru care educația reprezintă direcția prioritară a strategiei de responsabilitate socială este Orange România. Încă din 2014, compania a dezvoltat programul propriu SuperCoders, ce își propune dezvoltarea abilităților digitale & coding pentru copii, pentru a-i pregăti pentru joburile viitorului.

Programul a numărat până acum peste 2.500 de beneficiari, șapte ediții ale programului și un buget anual de aprox. 70.000 EUR. Orange s-a implicat în susținerea comunității și în contextul pandemiei, programele sale interne numărând ca beneficiari peste 100 de școli din mediul rural, către care compania a distribuit peste 2000 de tablete cu acces la internet, respectiv peste 30.000 de copii și profesori care primesc internet nelimitat timp de două luni pentru a continua educația în online.

Tot sub rețeaua CoderDojo și-au desfășurat programele de responsabilitate socială și companiile Essensys Software și METRO SYSTEMS Romania.

De mai bine de un an Essensys Software oferă ateliere de programare copiilor defavorizați, care nu au acces la astfel de cursuri. În prima sesiune compania a lucrat alături de 17 copii de la Școala 136 din București, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, care au început prin a învăța Scratch, un limbaj de programare vizual, intuitiv și foarte ușor de învățat, dezvoltat de MIT.

Citeste si:
Sanofi Romania donează rechizite și materiale sanitare pentru 70 de...
Sanofi Romania donează...
Citeste si:
Cele mai bune surse alimentare de vitamina C
Cele mai bune surse...

Totodată, aceștia au lucrat la aplicații web, mobile, jocuri, arduino etc.. Proiectul s-a derulat cu finanțare proprie, iar din partea Essensys s-au implicat 12 persoane, plus încă cinci voluntari externi companiei. METRO SYSTEMS Romania a fost, de asemenea, una dintre primele companii care au organizat primul Coder Dojo din Cluj-Napoca. Inițiativa a fost posibilă cu ajutorul a șapte voluntari, care au fost traineri pentru 24 de copii de până în 10 ani, organizați în două grupe, ce au învățat limbaje de programare prin intermediul unei platforme online.

Compania Crystal System se axează, pe de altă parte, pe programe destinate mediului universitar ori tinerelor talente care și-au terminat studiile. Încă din 2004, Crystal System a pregătit peste 10.000 de studenți, dintre care doar un procent mai mic de 1% au fost angajați de companie, 99% dintre aceștia întorcându-se în piața muncii instruiți. Astfel, compania participă activ la îmbunătățirea situației în ceea ce privește lipsa resursei IT din piața în care activează. În această direcție, compania a investit până în prezent peste 1.000.000 RON în echipamente, stații de lucru, caiete software, renovări de clase și mobilier, instalații de rețea/wifi, precum și în cheltuielile trainerilor, mentorilor etc.

Pe segmentul educație, Temenos România a organizat o campanie internă și s-a implicat în mai multe inițiative externe, printre beneficiari fiind copii cu diverse dizabilități sau probleme de sănătate, precum și copii talentați în domeniul IT. Printre reușitele atinse de Temenos în aceste inițiative se numără organizarea unor spații și dotarea lor astfel încât să ofere opțiuni de petrecere a timpului liber copiilor care provin din familii cu dificultăți financiare, precum și donații de computere, haine sau rechizite.

Computaris s-a implicat, de asemenea, în două campanii externe care vizează educația copiilor. În primul dintre programe - „Ajungem Mari”- patru voluntari din cadrul companiei s-au implicat constant în educația copiilor din centre de plasament și apartamente sociale, din București și din Galați. În cadrul acestei inițiative, 30 de copii defavorizați au fost susținuți în activitatea școlară și de dezvoltare personală. În campania „Highschool kids IT mentoring”, doi traineri din cadrul companiei au oferit un program de mentorat pentru copiii cu potențial ridicat în programare, cu scopul de a-i ajuta să exceleze în domeniu. Astfel, trei elevi din Galați și Brăila au primit acces la tehnologii, informații din domeniu programării și mediului de business pe o durată de nouă luni.

Citeste si:
Industria tech mizează pe dezvoltarea României prin educație
Industria tech mizează pe...

Unul dintre proiectele de sprijinire a educației în care a participat Wipro Technologies este reabilitarea completă a unei comunități școlare - Sohatu-Progresu din Călărași. Proiectul, realizat alături de parteneri precum Teach for Romania, EcoAssist și Bookland, a vizat reamenajarea școlilor și dotarea lor cu facilitățile de bază, respectiv apă curentă, sisteme de încălzire, toalete interioare, jaluzele, podele, o bibliotecă actualizată, conform intereselor și programelor copiilor, proiectoare etc.. În urma acestui proiect au beneficiat cei peste 350 de copii ai celor două școli, elevi în clasele I-VIII. Wipro a oferit atât sprijin financiar, cât și implicarea a peste 100 de voluntari din cadrul companiei.

Arxia și-a îndreptat atenția și strategia de CSR spre dezvoltarea comunităților tehnice din Africa, respectiv oferirea de mentorat gratuit pentru învățarea unei tehnologii open source - TYPO3 CMS, ce creează oportunități de lucru tinerilor africani. Campania, inițiată de CEO-ul Arxia și realizată în parteneriat cu TYPO 3 Association, implică dezvoltarea comunicării și colaborării între programatorii dintr-o regiune, un factor foarte important pentru dezvoltarea capacității tehnice locale. Cu ajutorul mai multor parteneri instituționali, Arxia desfășoară în prezent coaching continuu și la distanță pentru comunitățile IT africane.

Proiectul, care se află în desfășurare, a implicat până acum peste 50 de companii IT africane și trei guverne, iar peste 200 de programatori - angajați și freelanceri - au participat la prezentări și discuții directe. Unul dintre cele mai importante rezultate a fost crearea primei comunități a dezvoltatorilor web în Rwanda, respectiv adopția TYPO3 de către Guvernul acestei țări ca tehnologie standard pentru dezvoltarea portalurilor instituționale.

Prin campania proprie de cybersecurity awarness, Zamolxis Services vizează conștientizarea pericolului de raportat la acest subiect și oferă asistență persoanelor fizice din România. Beneficiarii acestei campanii sunt toate categoriile de persoane cu acces la internet, iar campania a avut ca rezultate peste 10.000 de cereri de asistență, respectiv activități și parteneriate cu alte organizații sau instituții cu activități conexe. Zamolxis a oferit infrastructura – servere, dezvoltare - și resursele umane necesare proiectului, voluntari din cadrul companiei.

Citeste si:
Cum sprijină industria IT dezvoltarea României și cu cât a...
Cum sprijină industria IT...

Pe lângă ajutorul oferit beneficiarilor direcți, companiile tech și-au propus ca prin aceste proiecte să seteze și un exemplu de bună practică, atât la nivelul propriei industriei, cât și în extern, cu scopul de a fi replicat de cât mai multe companii dornice să susțină segmentul educațional, sub toate formele sale.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri