Sodexo România va oferi mese gratuite pentru familii defavorizate până la finalul anului, prin asociația sa, Stop Hunger

Sodexo România, unul dintre liderii în domeniul beneficiilor extra-salariale din România, prin intermediul asociației sale, Stop Hunger, a încheiat un parteneriat cu Asociația Touched România pentru a veni în sprijinul a opt familii vulnerabile, majoritatea cu mame foste rezidente ale Centrului Maternal Casa Agar, serviciu social rezidențial pentru mame și copii aflați în situații critice. Cele opt familii au un total de 27 de membri, iar Stop Hunger le va oferi gratuit prin intermediul City Grill mese calde, până la finalul anului, în valoare totală de peste 140.000 lei.

Sodexo dorește să atragă în acest program, numit Together for Tomorrow, și alte companii și persoane fizice, astfel încât să poată ajuta mai multe familii în nevoie pentru o perioadă mai îndelungată.

Ne dorim să sprijinim prin acest program aceste mame cu probleme financiare, care cresc singure copii cu vârste începând de la doi ani și, în același timp, să fim alături de companiile din segmentul HORECA, unul dintre cele mai afectate de această pandemie.

Felicia Georgescu, Director HR și CSR Sodexo Pass România și Vice Președinte Stop Hunger Association

David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) derulat de ONU, partener global Stop Hunger, estimează că numărul persoanelor care vor avea nevoie de ajutor alimentar anul acesta ar putea să se dubleze, pe fondul problemelor economice apărute ca urmare a pandemiei Covid-19.

Citeste si:
Vacanțele rezervate pe Booking pot fi plătite cu tichete de vacanță
PARTENERIAT: Vacanțele...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Acțiuni pentru susținerea femeilor din mediul rural

Stop Hunger s-a implicat în România, pe parcursul acestui an, și în alte activități de responsabilitate corporativă. Un exemplu este proiectul „Empowering Women”, derulat în parteneriat cu Fundația World Vision, acesta fiind adresat femeilor din mediul rural.

În luna martie compania a anunțat finalizarea acțiunii Cooperativa Predești, pentru care a alocat peste 300.000 euro pentru a susține femei dintr-o comunitate săracă din Predești, permițându-le acestora să dezvolte mici afaceri. Astfel, de la Predești sunt livrate anul aceasta peste 32 de tone de legume pe rafturile magazinelor Mega Image din toată țara. Produsele sunt incluse în campania Gusturi Românești.

Sodexo România este parte a Grupului Sodexo, unul dintre liderii mondiali în domeniul serviciilor pentru calitatea vieții, fondată în anul 1966, în Franța. Compania este prezentă pe piața din România de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii extra-salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii și două milioane de angajați utilizează deja produsele Sodexo.

Stop Hunger România face parte din rețeaua globală non-profit Stop Hunger, care luptă împotriva foametei din 1996, cu sprijinul ecosistemului unic Sodexo, partenerul finanțator. Datorită implicării active a angajaților Sodexo, acțiunile de responsabilitate socială din România au început încă din anul 2003.

Citeste si:
Ultimii la matematică și citire, copiii din România stau prost și...
Ultimii la matematică și...

Din 2008, Asociația Stop Hunger, cu sprijinul echipei Sodexo, a reușit să mobilizeze resurse semnificative în beneficiul persoanelor aflate în dificultate și să dezvolte programe pentru îmbunătățirea calității vieții grupurilor vulnerabile.

Touched România este o asociație non-profit înființată în anul 2005 pentru a ajuta copiii și familiile aflate în dificultate. Beneficiarii sunt mame singure, fără sprijin financiar, victime ale violenței în familie, sărăciei și excluziunii sociale, copiii din programul de asistență maternală, copii grav bolnavi din spitalele și instituții de stat, familii monoparentale și peste 2.000 de copii. Asociația derulează șapte programe sociale holistice axate pe consiliere psihologică, program de reintegrare socială și profesională, dezvoltarea abilităților de viață, educație financiară, dezvoltare personală și sprijin pentru reintegrare în comunitate.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri