Samsung a lansat în România noua serie Galaxy A, parte a celei mai populare game din portofoliul companiei. Aceasta include modelele Galaxy A54 5G, Galaxy A34 5G, Galaxy A14 5G și Galaxy A14 4G.

Cel mai performant smartphone din noua serie este Galaxy A54 5G. Acesta este capabil de conectivitate 5G, Wi-Fi 6 și suportă e-SIM.

Ecranul este de 6,4 inch Full HD+, Super Amoled, cu o rată de refresh de 120 Hz, adaptivă. Procesorul este un Exynos1380, o generație mai nouă față de cea de pe modelul anterior Galaxy A53, lansat în 2022.

Are 8GB de memorie RAM și vine în două variante, de 128 și 256 de GB spațiu de stocare. Dispune și de un slot microSD care suportă până la 1TB(terabyte). Bateria are o capacitate de 5.000 mAh, la fel ca în cazul modelului de anul trecut, reprezentanții companiei menționând că permite 21 de ore de redare video pe un ciclu de încărcare.

Camera frontală este de 32 de megapixeli, în timp ce pe spate regăsim un sistem de camere, dintre care un ultra wide de 12 megapixeli, o cameră principală de 50 de megapixeli și una macro de 5 megapixeli. Reprezentanții companiei precizează că noua serie vine cu pixeli mai mari și o funcție Nightography îmbunătățită.

Galaxy A34 5G are conectivitate 5G, Wi-Fi 5, un ecran de 6,6 inch Full HD+, Super Amoled și o rată de refresh de 120 Hz adaptivă. Procesorul este un Media Teck Dimensity 1080, Octa Core.

Telefonul e disponibil atât cu 6 GB memorie RAM, cât și cu 8 GB memorie RAM. De asemenea, în ceea ce privește spațiul de stocare, avem la dispozitie 128 de GB sau 256 de GB, în funcție de modelul pe care-l preferăm.

La fel ca în cazul Galaxy A54, avem și un slot de microSD de 1 TB și o baterie de 5.000 mAh.

Camera frontală vine cu 13 megapixeli, în timp ce pe spatele telefonului regăsim 3 camere, un ultra wide de 8 megapixeli, o cameră principală de 48 de megapixeli și una macro de 5 megapixeli.

Galaxy A14 5G și Galaxy A14 LTE sunt telefoanele din noua gamă ce vin la cele mai mici prețuri. Acestea au un ecran de 6,6 inch, Full HD+, baterii de 5.000 de mAh și sunt disponibile două modele în ceea ce privește spațiul de stocare, respectiv 4 GB memorie RAM și 64 de GB spațiu de stocare, dar și 4 GB memorie RAM și 128 GB spațiu de stocare.
Camera principală a ambelor modele este de 50 de megapixeli, în timp ce camera frontală este de 13 megapixeli.

Prețurile noilor dispozitive sunt:

  • Galaxy A54 5G, varianta cu 256 GB, 8GB RAM, la prețul de 2.600 de lei.
  • Galaxy A54 5G, varianta cu 128 GB, 8 GB, la prețul de 2.399,99 de lei.
  • Galaxy A34 5G, varianta cu 256 GB, 8GB RAM, la prețul de 2.199,99 de lei.
  • Galaxy A43 5G, varianta cu 128 GB, 6GB RAM, la prețul de 1.899,99 de lei.
  • Galaxy A14 5G, varianta cu 128 GB, 4 GB RAM, la prețul de 1.199,98 de lei.
  • Galaxy A14 5G, varianta cu 64 GB, 4 GB de RAM, la prețul de 1.099,99 de lei.
  • Galaxy A14 4G, varianta cu 128 de GB spațiu de stocare, la prețul de 1.049,98 de lei.
  • Galaxy A14 4G, varianta cu 64 de GB spațiu de stocare, la prețul de 999,99 de lei.

În plus, noua serie Galaxy A vine pe piața locală și cu o ofertă specială, valabilă până pe 15 aprilie pe Samsung.com/ro: noile Galaxy A34 5G și Galaxy A54 5G sunt disponibile de la 83 lei/lună și vin cu Puncte Rewards bonus de până la 200 lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri