Companiile nu se vor mai putea susține singure în viitor fără a valorifica datele, iar AI-ul vine acum să ajute la prelucrarea lor, pentru a le transforma într-un combustibil de creștere pentru companii, este de părere Anja Schneider, Senior Vice President, Global Head of Premium Engagement & Advisory, Customer Services & Delivery în cadrul SAP.
Cu o experiență vastă în domeniul tehnologic și al datelor, cu o prezență de aproape 25 de ani în SAP, Anja Schneider a vorbit cu Wall-Street.ro despre importanța datelor, despre necesitatea companiilor care vor să crească de a folosi datele pentru a lua deciziile corecte în business, pentru a înțelege clienții, dar și despre rolul tot mai crucial pe care AI-ul îl are în prelucrarea datelor.
Anja Schneider: Dacă ar fi să compar datele cu ceva, le-aș compara cu petrolul
Rugată să compare datele cu un metal sau mineral prețios, cum ar fi aurul sau diamantele, Senior VP-ul de la SAP a avut o altă alegere.
„Dacă ar fi să compar «datele» cu altceva din natură le-aș compara cu petrolul. Elementele similare sunt acolo. Trebuie să le extragi, să le prelucrezi și să le transformi în combustibilul care alimentează motorul unei corporații”, ne-a explicat Anja Schneider.
În comparație cu petrolul, însă, datele sunt o resursă care se regenerează, companiile trebuie să țină pasul cu o lume care este în continuă schimbare, în care modelele de business evoluează, iar preferințele clienților se schimbă și ele.
„La SAP tratăm datele ca fiind unul dintre cele mai importante active ale unei companii. Apoi, facem tot ce putem să le prelucrăm în timp real, pentru a oferi companiilor toate informațiile de care au nevoie pentru a lua deciziile care să le permită să-și crească afacerile. Facem asta de 50 de ani. Suntem alături de clienți de la faza de colectare până la transformarea lor în atuuri pentru companii”, ne-a mai explicat Anja Schneider.
Potrivit ei, este cu atât mai important în zilele noastre să poți prelucra datele rapid și eficient, în condițiile în care volumul de informații de acum este unul uriaș și chiar în creștere, iar companiile ar trebui să se ocupe de ce știu ele mai bine, apelând la specialiști să le prelucreze datele pe care le colectează din piață.
Cu datele corecte, o companie poate lua mult mai ușor anumite decizii, cum ar fi ce produs sau serviciu să lanseze, unde ar trebui să investească mai mult, unde să-și direcționeze eforturile și banii cât mai eficient, generând o creștere a business-ului în același timp.
Companiile nu se vor mai putea susține singure în viitor fără a valorifica datele
Întrebată cât de mult a crescut relevanța datelor pentru o companie, cât de mult ajută ele o corporație să crească, Senior VP-ul SAP crede că problema ar trebui pusă altfel.
„Pentru a înțelege cât de importante sunt datele pentru companii, aș pune o altă întrebare: «Vor mai putea exista în viitor companiile fără date?» Cred că este o întrebare existențială pentru viitor. Într-o lume care continuă să evolueze și să se schimbe, trebuie să te reinventezi, să creezi noi modele de business și nu poți face asta fără date”, a subliniat Anja Schneider.
Cu alte cuvinte, dacă vor să țină pasul cu concurența, cu preferințele clienților, companiile au nevoie să colecteze și să prelucreze date pentru a înțelege mai bine direcția în care trebuie să investească și să se dezvolte.
Pentru a ilustra importanța datelor și ca acestea să fie prelucrate în mod real, am rugat-o pe Anja Schneider să facem o paralelă cu doi brokeri la bursă, unul care se uită doar la tabela cu evoluția prețurilor acțiunilor și unul care are informații care să-l ajute să ia decizia de a cumpăra sau vinde acțiuni la un moment mult mai oportun pentru a-și maximiza câștigul.
„Când te uiți la un grafic, trebuie să te întrebi de unde vine informația aceea, cât de veche este? Ceea ce vezi pe un grafic sunt date agregate, dar cât de frumos ar fi să mă pot uita la date atât de mult în profunzime și în timp real pentru a vedea fiecare KPI (Indice de Performanță – n.r.) în parte?”, ne-a explicat Senior VP-ul de la SAP.
AI-ul generativ schimbă modul în care „dialogăm cu datele”
Cei de la SAP au pus problema utilizării inteligenței artificiale în colectarea și prelucrarea datelor încă din anii ’90, ne-a mai spus Anja Schneider. Evident, AI-ul a evoluat, iar acum AI-ul generativ schimbă modul în care „dialogăm cu datele”.
„Unul dintre fondatorii SAP spunea încă din 1997 că trebuie să dezvoltăm sisteme AI. Vorbim de 1997. Utilizăm de mulți ani inteligența artificială. Tehnologia s-a schimbat și, spre norocul nostru, am investit destul de devreme în aceste tehnologii”, ne-a mai spus oficialul SAP.
Potrivit Senior VP-ului SAP, schimbarea pe care o aduce în prezent AI-ul generativ este și mai mare, pentru că este accesibil tuturor, mai ales prin intermediul asistenților virtuali care ușurează modul în care oamenii pot interacționa cu tehnologia.
„Investim puternic în Joule, asistentul nostru digital, pentru a ne ajuta pe noi și clienții noștri. Nu ne mai uităm la un panou de control cu multe date. Acum pot interacționa în limbaj natural cu sistemul cu care lucrez. În trecut, AI-ul și datele intrau mai mult în apanajul specialiștilor, dar de trei ani, de când a pornit mișcarea GenAI, acum tehnologia este în mâinile tuturor, a fost democratizată”, ne-a mai explicat Anja Schneider.
Potrivit ei, toate companiile trebuie să înțeleagă faptul că AI-ul a devenit extrem de important și că trebuie să-l integreze în activitățile lor.
„Avem sute de modele diferite, de aspecte AI relevante, cu care îi putem ajuta pe clienții noștri. Toate acestea sunt integrate în procesele noastre end-to-end. Le au la îndemână în aplicație. Suntem preocupați să dezvoltăm aceste modele AI pentru a le face sigure, etice și de încredere, pentru a securiza datele. Nu vrem ca datele companiei să fie răspândite pe internet”, a subliniat Anja Schneider.
Anja Schneider: Dezvoltarea GenAI este asemănătoare cu Revoluția Industrială
Pentru a ilustra importanța dezvoltării inteligenței artificiale generative, oficialul SAP a făcut o paralelă cu Revoluția Industrială care a avut loc între 1760 și 1840, când producția industrială a făcut un pas uriaș în ceea ce privește eficiența.
„Putem compara ce se întâmplă acum cu ceea ce s-a întâmplat în perioada Revoluției Industriale, care a adus o schimbare uriașă, când procesele de producție au câștigat fantastic în eficiență. Cred că AI-ul poate transforma radical companiile, economiile lumii, dar trebuie să învățăm să-l folosim eficient”, a mai punctat Anja Schneider.
Potrivit ei, este foarte important modul în care reușim să ne folosim de date și de tehnologiile AI actuale pentru a le transforma în avantaje și pentru a genera o creștere și mai mare.
„Noi, la SAP facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe clienții noștri să exploateze cât mai eficient datele și oportunitățile aduse de AI, pentru a le transforma în noi modele de business și oportunități de afaceri”, ne-a mai spus Senior VP-ul de la SAP.
Cei care s-au familiarizat cu AI-ul nu se mai tem de el
Chiar și într-o industrie precum cea în care activează un gigant tehnologic precum SAP se mai găsesc oameni care se tem de AI, dar Anja Schneider ne spune că aceia care se familiarizează cu tehnologia nu se mai tem de ea.
„De aceea îi încurajez pe toți să folosească AI-ul, să se familiarizeze cu el. AI-ul poate juca un rol vital. Celor care se tem de el, le spun că trebuie să facă următorul pas, să aibă curaj să iasă din zona lor de confort și să-l învețe”, a punctat oficialul SAP.
Anja a mai făcut o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat când au fost lansate prima oară computerele personale, care au fost privite și ele ca elemente disruptive în ceea ce privește locurile de muncă și industriile.
„Cum a schimbat industriile și locurile de muncă lansarea PC-urilor? Poate că unele posturi au dispărut, dar au fost create multe alte locuri de muncă, alte industrii, au apărut alte oportunități, care nu existau până la inventarea lor. Așa se va întâmpla și cu AI-ul, va duce la dezvoltarea unor oportunități noi”, ne-a mai spus Anja Schneider.
Un sondaj recent arăta că, în Europa, țările cu un grad de familiarizare mai mare cu AI-ul arătau o opinie pozitivă mult mai pronunțată decât în țările în care gradul de utilizare a AI-ului este mult mai mic, cu o parte din populație temându-se că AI-ul o să-i lase fără job. România era în fruntea țărilor sceptice.
Tocmai din această prismă, Anja Schneider spune că este nevoie de investiții în zona de educare.
„Cred că trebuie să investim mai mult în educație. Trebuie să facem AI-ul mult mai abordabil și cred că introducerea AI-ului generativ face asta, îl face accesibil pentru oricine”, a mai spus oficialul SAP.
SAP se implică activ în mai multe universități din România
Anja Schneider (centru), la inaugurarea laboratorului SIMfo, de la Politehnica București. - Foto: SAP România
Principiile directoare ale SAP se bazează pe Recomandarea UNESCO privind Etica Inteligenței Artificiale, iar compania este implicată cu investiții în zona educațională, inclusiv în România, prin programul său global, SAP University Alliance, din care face parte și Universitatea de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București.
SAP România a sprijinit Asociația pentru Tehnologia Viitorului în crearea unui laborator din cadrul Politehnicii din București, iar prin programul său, compania oferă resurse educaționale bazate pe expertiza sa în industrie.
Prin calitatea sa de membru al SAP University Alliance, POLITEHNICA București beneficiază de soluții de top, inclusiv SAP S/4HANA.
Compania susține că se implică constant și activ în diverse activități educaționale, inclusiv prezentări, ateliere practice și cursuri aprofundate în cadrul programelor de licență și masterat ale mai multor universități din țară.