Consiliul de Securitate ONU va tine o reuniune de urgenta pe tema situatiei din Fasia Gaza, a anuntat presedintia rwandeza a Consiliului, relateaza AFP.

Reuniunea va incepe la ora locala 10.00 (17.00, ora Romaniei) si va consta in prezentarea situatiei de catre secretarul general ONU Ban Ki-moon, urmata de consultari cu usile inchise intre cei 15 membri ai Consiliului. Ambasadorii tarilor arabe la ONU au solicitat o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate pe tema situatiei din Fasia Gaza, in cursul unei intalniri, miercuri, cu presedintia rwandeza a Consiliului, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"I-am solicitat presedintelui reunirea Consiliului si tratarea situatiei grave din Gaza", a declarat pentru presa ambasadorul kuwaitian Mansour Al-Otaibi, care s-a exprimat in numele grupului arab. El a cerut Consiliului "sa contribuie la incetarea agresiunii israeliene si pedepsirii colective a poporului palestinian.A venit timpul pentru adoptarea unei declaratii sau unei rezolutii in Consiliu", a adaugat el. "Presedintele Consiliului (ambasadorul rwandez Eugène-Richard Gasana) a promis sa transmita aceasta solicitare si speram ca o reuniune va avea loc in viitorul apropiat", a mai spus acesta.

Ambasadorul saudit Abdallah Al-Mouallimi a apreciat la randul sau drept "nejustificabila utilizarea disproportionata a fortei" de catre armata israeliana. El a indemnat Consiliul "sa ia masuri pentru protejarea populatiei", in timp ce reprezentantul palestinian Riyad Mansour a acuzat Consiliul de lispa de reactie in contextul in care "agresiunea continua" sa aiba loc.

Adresandu-se presei, ambasadorul israelian Ron Prosor a afirmat "ca (micsarea) Hamas a declansat acest conflict si nu ofera loc pentru alte optiuni". Tototdata, el a subliniat ca armata israeliana "recurge la atacuri precise pentru a evita uciderea civililor". Cel putin 28 de persoane au murit in urma raidurilor care au avut loc miercuri in Fasia Gaza. Acest nou ciclu de violente este cel mai grav de la ofensiva israeliana impotriva Fasiei Gaza care a avut loc la sfarsitul lui 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri