Finlanda, al carei guvern a dezvoltat de curand un plan ambitios, ce vizeaza sanatatea si bunastarea financiara a rezidentilor acestei tari, vrea sa devina pana in anul 2040 primul stat din lume fara fumatori, informeaza CNN.com.

Oficialii finlandezi vor ca mai putin de 2% din totalul adultilor din aceasta tara sa consume tutun - in orice forma - inainte de anul 2040. Acest lucru ar insemna ca peste 98% din populatia Finlandei sa refuze sa fumeze tigarete clasice, pipa, trabuc, tigari electronice si sa consume tutun de prizat, conform News.ro.

Respectand tendintele din tarile industrializate, rata fumatului din Finlanda a urmat o curba descendenta in ultimele decenii datorita unor masuri eficiente, precum interzicerea reclamelor la tigari si interzicerea expunerii pachetelor de tigarete in magazine, dar si crearea unor spatii in zone publice in care fumatul este interzis. In 2013, 16% dintre finlandezii cu varste cuprinse intre 15 si 64 de ani fumau zilnic, in timp ce in Marea Britanie procentul aferent aceleiasi categorii de varsta a fost de 19% in anul 2014.

Incepand din ianuarie 2017, guvernul finlandez a implementat un nou set de masuri impotriva fumatului. ”Abordarea finlandeza este revolutionara”, a spus Kaari Paaso, directorul departamentului de preventie din cadrul Ministerului Sanatatii si Chestiuni Sociale din aceasta tara. ”Vrem sa eliminam toate produsele pe baza de tutun”.

Expertii considera ca strategia guvernului finlandez utilizeaza solutii inovatoare si creative pentru a ii convinge pe toti fumatorii sa renunte la acest viciu. In loc sa vizeze un domeniu pe rand, precum expunerea la fumat in spatiile publice, oficialii finlandezi vor sa abordeze chestiunea fumatului din toate unghiurile simultan. Ei refuza sa promoveze produse mai ”blande”, care provoaca mai putine daune, precum e-tigaretele sau inhalatoarele cu tutun. ”Este vorba de un set comprehensiv de politici”, a precizat Kaari Paaso.

Suedia, unul dintre vecinii Finlandei, a beneficiat la randul ei de o scadere considerabila a numarului de fumatori - doar 12,7% in randul barbatilor si 15,2% in randul femeilor in anul 2013 - insa a obtinut aceste rezultate partial prin promovarea ”snus-urilor”, un produs comercializat sub forma unei pudre de tutun, care nu se fumeaza, ci se administreaza oral. Acel produs, alaturi de alte forme de tutun cu administrare orala, este interzis in alte state din Uniunea Europeana.

Marea Britanie a adoptat la randul ei o stratedie de reducere a fumatului. In locul ”snus-urilor”, britanicii sustin folosirea e-tigaretelor, pentru a-i ajuta pe fumatori sa renunte la acel viciu. Insa Finlanda vrea sa elimine fumatul definitiv. ”Nu vrem sa cadem in capcana altor politici care sprijina produse mai putin daunatoare”, a spus Kaari Paaso, care se teme ca promovarea altor produse va avea ca rezultat noi dependente, de care Ministerul Sanatatii va trebui sa se ocupe in viitor. ”Vrem sa eliminam toate produsele bazate pe tutun”, a precizat acelasi oficial finlandez.

Si acest proces de eliminare a inceput deja. Cresterea costurilor pentru a vinde tutun. Expertii considera ca una dintre cele mai puternice politici in ceea ce priveste controlul fumatului a fost taxarea. Costul tot mai mare al acestui viciu, asociat cu taxe mai mari, a facut ca un numar tot mai mare de fumatori sa nu isi mai poata permite sa fumeze, iar cei care isi permit acest viciu - si continua sa il practice - finanteaza (printr-o cota din pretul pachetelor de tigarete) campanii antifumat si servicii de sprijin pentru fumatorii care vor sa renunte la tutun.

”Evidenta sugereaza ca o crestere a preturilor este singurul mod eficient pentru a reduce cererea”, a spus Vaughan Reese, directorul Center for Global Tobacco Control din cadrul Harvard T.H. Chan School of Public Health.

”In statele in care exista taxe mari, se manifesta cea mai mica prevalenta”, a spus el, evidentiind exemplul statului New York, unde fostul primar Michael Bloomberg a introdus taxe municipale, pe langa taxele federale, impotriva fumatului in 2010. Doar 14% dintre newyorkezi mai fumau in 2016, potrivit programului NYC Smoke-Free. Finlanda a introdus o noua bariera fianciara uriasa pentru fumatori: A crescut costurile pentru vanzatorii care comercializeaza produse bazate pe tutun. ”Exista o licenta destul de scumpa pentru a vinde tutun”, a spus Kaari Paaso.

Orice comerciant care vrea sa vanda tutun trebuie sa aplice si sa plateasca mai intai pentru o licenta - un proces unic -, dar el va trebui sa plateasca si o taxa aditionala in fiecare an, pentru a acoperi salariile platite ofiterilor de supraveghere din toate orasele care au sarcina de a verifica daca retailerii respecta regulamentele in vigoare.

Taxa de supraveghere reprezinta un element-cheie, deoarece este calculata per operatiune de verificare sau per casa de marcat, in cazul oricarui comerciant, si poate ajunge la suma de 500 de euro pe an. Taxa este de acum fixata individual de municipalitati, nu de stat, iar multe dintre ele au decis ca acea limita superioara (500 de euro) sa devina taxa efectiva.

”A avut ca rezultat aparitia unor critici, de la proprietarii de mici magazine si pana la patronii marilor magazine, care au spus ca taxa este disproportionat de mare fata de anul trecut. Insa nu aceasta a fost ideea generala”, a spus Kaari Paaso. Oficialii finlandezi sperau ca taxa sa creasca anual.

Un magazin cu 10 case de marcat ar putea sa plateasca astfel peste 5.000 de euro pe an, in plus fata de taxa pentru licenta care ii permite sa vanda tutun publicului larg. ”Finlanda a ajuns foarte departe... iar acum ei trec la urmatorul nivel, cu o strategie inovatoare”, a spus Kelly Henning, directorul programului de sanatate publica din cadrul Bloomberg Philanthropies, o organizatie care promoveaza succesul pe care il au strategiile de control a fumatului, infiintata de fostul primar newyorkez.

Kelly Henning a subliniat faptul ca Tobacco Free Initiative - un proiect al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) - recomanda sase etape pentru a obtine un control eficient (asupra fumatului), grupate sub acronimul MPOWER.

Balcoane si automobile fara fumatori O alta abordare unica pe care guvernul din aceasta tara scandinava a implementat-o de la 1 ianuarie consta in posibilitatea de a aplica in instanta pentru a obtine o interdictie a fumatului in balcoane apropiate, daca prezenta fumatorilor in acele balcoane ii deranjeaza pe nefumatorii din balcoanele invecinate.

Companiile care construiesc locuinte pot de acum sa solicite acea interdictie, daca reprezentantii lor constata ca fumul de tigara se raspandeste de la balconul privat al unui fumator catre balcoanele altor apartamente. La fel ca in multe alte tari, interzicerea fumatului in spatii publice este deja in vigoare, dar noua politica antifumat din Finlanda vizeaza o proprietate privata a fumatorilor.

De asemenea, rezidentilor finlandezi nu li se mai permite sa fumeze in automobile private daca in interiorul acestora sunt prezente persoane in varsta de pana la 15 ani. Aceasta masura nu este unica, deoarece si alte tari, inclusiv Marea Britanie, au impus interzicerea fumatului in automobile in prezenta copiilor. In Marea Britanie, acea limita de varsta este mai mare, fiind de 18 ani.

Prevenirea atractiei pe care fumatul o exercita asupra minorilor. O alta strategie-cheie a abordarii finlandeze in privinta eradicarii fumatului vizeaza reducerea numarului de adolescenti care incep sa fumeze, prin reducerea prezentei fumatului si a capacitatii sale de atractie. Ca urmare, noile politici limiteaza achizitionarea de produse care imita tutunul si tigaretele, precum dulciurile si batoanele de ciocolata ce au forme de pipa sau tigarete. Desi aceste produse nu sunt interzise, ele se confrunta cu anumite restrictii. De exemplu, magazinele in care clientii primesc reduceri daca folosesc un card de fidelitate nu vor mai oferi astfel de reduceri in cazul produselor mentionate mai sus.

Restrictii mult mai mari vizeaza industria e-tigaretelor. ”E-tigaretele sunt vandute in magazine normale, dar noi avem reguli stricte”, a spus Kaari Paaso. Incepand din august 2016, e-tigaretele au aceleasi restrictii cu tigaretele clasice in ceea ce priveste comercializarea si folosirea in spatii publice, limita de varsta si nu mai sunt disponibile in versiuni aromatizate. ”Nu pot avea niciun fel de gust distinc. Abordarea noastra este aceasta idee de baza, de a elimina toate produsele ce contin nicotina”.

Includerea aromelor in e-tigarete a facut subiectul multor dezbateri, finlandezii temandu-se ca ele ii vor atrage pe tineri spre acest viciu si ca vor actiona ca un portal catre fumat.

O misiune globala. Finlanda nu este singura in dorinta sa de a reduce fumatul si toate obiceiurile asociate fumatului in randul populatiei sale. In Australia, pachete de tigarete monocolore, in combinatie cu o taxare superioara, au contribuit la scaderea rapida a numarului de fumatori. In 2014-2015, doar 14,7% dintre adultii australieni inca fumau zilnic - un procent mai mic decat cel inregistrat in Finlanda. In 2011-2012, acest procese fusese de peste 16% in Australia.

”Au crescut preturile in mod dramatic, iar acum ei culeg roadele”, a spus Vaughan Rees. La cealalta extrema se afla China. Dupa o crestere spectaculoasa a cererii pentru produse bazate pe tutun in ultimii ani, cand tot mai multi chinezi au inceput sa fumeze, trei orase din aceasta tara au interzis fumatul in spatiile publice inchise. Printre aceste orase se afla capitala tarii, Beijing.

”Decesele asociate fumatului sunt in crestere, deoarece rata fumatorilor din randul barbatilor este foarte inalta”, a spus Kelly Henning. Peste 1,3 milioane de persoane mor in fiecare an in China din cauza unor boli care sunt asociate cu fumatul, potrivit Tobacco Atlas. In China, peste 45% din totalul barbatilor sunt fumatori.

La nivel global, OMS si-a stabilit obiectivul de a reduce fumatul in randul persoanelor de peste 15 ani cu 30% pana in 2025, pentru a se alinia cu obiectivul sau de a reduce rata de incidenta a bolilor nontransmisibile, precum cancerul. Insa Finlanda ramane un pionier in domeniu, fiind prima tara care si-a propus sa elimine aceasta problema in totalitate. Expertii in domeniu, alaturi de reprezentantii guvernului finlandez, sunt de parere ca acest lucru poate fi realizat.

Sursa foto: Shutterstock/ MeskPhotography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri