Saxo Bank, specialistul online in investitii si tranzactionare multi-active, a publicat azi cele 10 "Previziuni scandaloase" pentru 2018. Previziunile se axeaza pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate care, daca s-ar intampla, ar trimite unde de soc in pietele financiare. Desi aceste previziuni nu constituie prognozele de piata oficiale ale Saxo pentru 2018, ele reprezinta un avertisment fata de posibila alocare gresita a riscului in randurile investitorilor care, de obicei, vad doar o posibilitate de 1% ca aceste evenimente sa se materializeze.
"Acum un an, multi credeau ca 2017 se va dovedi a fi un an volatil date fiind ascensiunea aparent imposibila a lui Trump si socul Brexit. In schimb, am avut parte de un an prin care am navigat incredibil de lin, ce a dus la cresterea activelor riscante din toata lumea fara a exista nici macar o furtuna. Dar in 2018, balanta inclina in favoarea unor riscuri pronuntate de volatilitate, caci ironia perioadelor lungi de liniste si multumire in pietele de active este ca acestea sadesc semintele unei viitoare volatilitati pe masura ce investitorii subestimeaza riscurile privind evenimentele extreme si isi supra-stimuleaza pariurile pe baza continuarii ciclului", arata directorul strategiei FX, John J. Hardy.
In continuare acesta subliniaza ca previziunile nu prezinta doar preocupari legate de caderea pietei. "Trecem prin toate subiectele, de la bancile centrale importante care si-au pierdut suflul politic si o noua criza politica in UE, la China care sapa la temelia statutului dolarului american de valuta de rezerva si la o noua primavara politica ce apare in sudul Africii. E posibil sa nu nimerim niciunul dintre acestea, dar nu asta e ideea. Sarcina noastra este, mai degraba, de a stimula dezbaterea si sa ne gandim in ce directie imprevizibila s-ar putea indrepta lucrurile la punctele de inflexiune importante cum sunt cele pe care le va aduce, inevitabil, 2018".
Citeste si:
Sursa foto: igorstevanovic / Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: