Al treilea val al pandemiei închide Franța și prelungește restricțiile din Italia

Italia a decis să prelungească restricţiile pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat de premierul Mario Draghi, transmite AFP. Tot în aceeași zi, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat extinderea pe întreg teritoriul metropolitan a măsurilor de luptă împotriva COVID-19 şi închiderea şcolilor pentru trei săptămâni, în încercarea de a opri al treilea val al bolii

Noul decret face ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul sanitar, însă păstrează deschise şcolile primare şi prevede că măsuri de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârşitul lui aprilie în cazul unei ameliorări a situaţiei sanitare, conform Agerpres.ro.

Toate regiunile din Italia vor rămâne, în perioada 7-30 aprilie, fie clasificate "roşii", fie "portocalii", în timp ce numai clasificarea "galben" permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 şi o mobilitate mai mare.

Cea mai mare parte a ţării este supusă unor restricţii severe pentru a opri contaminările în cadrul celui de-al treilea val de COVID-19 (închiderea pentru public a barurilor şi restaurantelor, călătorii limitate).

În plus, întreaga peninsulă va fi clasificată în zona "roşie" (risc ridicat de contaminare şi restricţii maxime) pentru weekendul de Paştele catolic, o sărbătoare foarte populară în Italia care este de obicei ocazia reuniunilor de familie.

Pandemia a făcut până în prezent peste 108.000 de morţi ţară, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, citat de AFP.

Franța intra în carantină națională timp de o lună

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat extinderea pe întreg teritoriul metropolitan a măsurilor de luptă împotriva COVID-19 şi închiderea şcolilor pentru trei săptămâni, în încercarea de a opri al treilea val al bolii, comentează AFP.

Aceste reguli pentru întreg teritoriul prevăd interzicerea circulaţiei cu începere de la ora 19:00 (17:00 GMT), închiderea anumitor magazine şi limitarea circulaţiei pe o rază de 10 kilometri în jurul domiciliului. Dincolo de această rază, va fi necesară o justificare.

Aceste măsuri se vor aplica de marţi, la sfârşitul weekendului de Paştele catolic în care francezii vor putea însă călători.

Citeste si:
Proteste violente în Italia din cauza restricțiilor impuse în vreme...
Proteste violente în Italia...

"Am intrat într-o cursă de viteză", a spus preşedintele francez într-o discurs la televiziune mult aşteptat, în contextul în care ţara se confruntă cu o creştere alarmantă a spitalizărilor şi numărului de cazuri, în special din cauza răspândirii mutaţiei zise britanice.

Această mutaţie "a făcut să apară o epidemie în epidemie", a spus Emmanuel Macron.

Referitor la instituţiile de învăţământ, el a mai anunţat că creşele şi şcolile vor fi închise pentru un total de trei săptămâni, iar colegiile şi liceele pentru patru săptămâni, cu începere de marţi.

Pentru a limita impactul educaţional, guvernul a decis să uniformizeze datele vacanţei de primăvară în toată ţara, între 12 şi 26 aprilie. Aceasta înseamnă că, în cele din urmă, cei mai tineri vor pierde doar una sau două săptămâni de cursuri, înainte de a reveni la şcoală pe 26 aprilie şi pe 3 mai în colegii şi licee.

Citeste si:
Franța a lansat un abonament COVID pentru călătoriile în...
Franța a lansat un abonament...

"Virusul circulă în şcoli, dar nu mai mult decât în altă parte", a spus preşedintele Macron, adăugând că "şcoala nu este negociabilă". Franţa a fost una dintre "puţinele ţări" care şi-a menţinut şcolile deschise de la începutul anul şcolar în septembrie, a subliniat el.

"Alegem opţiunea încrederii, responsabilităţii", a spus şeful statului, anunţând că mizează pe redeschiderea parţială a anumitor spaţii culturale sau terase de cafenea.

"De la mijlocul lui mai, vom începe să deschidem din nou cu reguli stricte, anumite spaţii culturale, vom autoriza condiţionat deschiderea teraselor şi vom definitiva între mijlocul lui mai şi începutul verii un calendar de redeschidere treptată pentru cultură, sport, agrement, evenimente, precum şi cafenelele şi restaurantele noastre", a precizat Emmanuel Macron.

Preşedintele francez, care a manevrat de câteva luni între imperativele sanitare şi cele economice şi sociale în lupta împotriva epidemiei, a anunţat, de asemenea, noi întăriri pentru personalul de îngrijire şi un obiectiv de 10.000 de paturi la reanimare, în timp ce peste 5.000 sunt ocupate în prezent.

Citeste si:
Țara care ar putea impune restricții personelor nevaccinate anti-COVID
Țara care ar putea impune...

În ceea ce priveşte vaccinarea, el şi-a exprimat "regretul profund" că unele persoane în vârstă care sunt prioritare pentru a fi vaccinate nu sunt încă, în contextul în care bilanţul bolii se apropie de 100.000 de morţi.

Emmanuel Macron a mai promis extinderea imunizării la toate persoanele peste 60 de ani pe 16 aprilie, apoi la toţi cei peste 50 de ani pe 15 mai.

Persoanele sub 50 de ani vor urma la mijlocul lui iunie, iar "până la sfârşitul verii, toţi francezii peste 18 ani care doresc vor putea fi vaccinaţi", a adăugat el.

"Principala noastră provocare este să accelerăm din nou şi din nou" în ceea ce priveşte vaccinarea, a insistat el, menţinând obiectivul de a vaccina toţi adulţii care doresc până la sfârşitul verii.

"În fiecare etapă a acestei epidemii, ne-am putea spune că am fi putut face mai bine, că am făcut greşeli. Toate acestea sunt adevărate", a recunoscut preşedintele francez.

Sursa foto: Viacheslav Lopatin / Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri