Forţele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), conduse de Rusia, au început retragerea din Kazahstan, a anunţat Ministerul Apărării rus, transmite AFP.

"Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă", a anunţat ministerul de la Moscova într-un comunicat, conform Agerpres.ro.

Aceste trupe, constituite în special din paraşutişti ruşi, au fost desfăşurate la cererea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Takaev şi sub egida OTSC, o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice OTSC, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat această republică din Asia Centrală săptămâna trecută, vor începe să se retragă în termen de două zile. Potrivit lui Tokaev, procesul de retragere nu va dura mai mult de 10 zile.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri