Câteva mii de ucraineni au trecut joi frontiera către ţări vecine, în principal Republica Moldova şi România, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi.

Potrivit estimărilor UNHCR, până acum 100.000 de ucraineni şi-au părăsit căminele şi încă se află în Ucraina după începerea invaziei militare ruse, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a UNHCR, a explicat că datele au fost compilate şi provin de la autorităţi naţionale şi agenţii partenere. ''Este o estimare aproximativă'', a declarat ea pentru Reuters.

Anterior, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, a făcut un apel la protecţia populaţiei şi a infrastructurii civile din Ucraina, la câteva ore după declanşarea invaziei ruse.

''Vieţile civile şi infrastructurile civile trebuie să fie protejate şi apărate în orice moment, conform dreptului internaţional umanitar'', a adăugat el, subliniind că UNHCR, care este prezent în Ucraina, este pregătit să furnizeze o asistenţă umanitară ''oriunde acest lucru este necesar şi posibil''.

De asemenea, Grandi a făcut apel la ţările vecine Ucrainei să-şi menţină frontierele deschise pentru a primi eventuali refugiaţi.

''Suntem gata să susţinem eforturile tuturor pentru a răspunde oricărei situaţii de strămutare forţată. În consecinţă, ne-am consolidat operaţiunile şi capacităţile în Ucraina şi în ţările vecine'', a spus reprezentantul ONU.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat joi în zori o amplă operaţiune militară contra Ucrainei, cu lovituri aeriene şi intrarea forţelor terestre ruse din mai multe direcţii pe teritoriul ucrainean, după ce luni el recunoscuse independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri