Genocid, crime de război, dar și al Treilea Război Mondial sunt doar câteva dintre sintagmele care ne trec pe la urechi zilele acestea, când Vladimir Putin vrea cu orice preț să obțină controlul asupra Ucrainei. În cercul acesta de informații, mai apare încă o teamă...acuzațiile de terorism internațional, teamă confirmată și de experți. ”Putin ar putea recurge la grupări teroriste ca să creeze și mai mult haos în Ucraina”, a declarat Cristian Barna, profesor universitar doctor și expert în studii de securitate, pentru wall-street.ro.

”Nu este totul terorism conform dreptului internațional, însă o astfel de invazie militară poate aduce în Ucraina orice tipuri de terorism ne-am putea imagina. Adică, Putin ar putea recurge la grupări teroriste ca să creeze și mai mult haos în Ucraina, dat fiind faptul că Ucraina nu a cedat în fața tancurilor armatei lui! Grupurile Wagner sau “omuleții verzi” din estul Ucrainei din 2014 sunt doar exemple în acest sens”, a explicat Barna.

[Termenul de omuleți verzi se referă la soldați mascați în uniforme armate verzi nemarcate și care poartă arme militare și echipamente moderne rusești care au apărut în timpul crizei din Ucraina din 2014. Termenul a fost folosit pentru prima dată în timpul Anexării Crimeei de către Federația Rusă, când acești soldați au ocupat și au blocat Aeroportul Internațional Simferopol, majoritatea bazelor militare din Crimeea și parlamentul din Simferopol.]

Genocid rusesc în Ucraina? Ucrainenii nu sunt carne de tun pentru Putin

Acuzațiile de genocid au curs din partea ambelor părți în conflictul ruso-ucrainean, însă faptele din teren dau dreptate Ucrainei. De altfel, Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, l-a acuzat public pe Vladimir Putin de genocid.

Cristian Barna spune, însă, că războiul din Ucraina nu a ajuns încă la stadiul de genocid, dar nu pentru că s-ar fi abținut Putin, ci pentru că ucraineni s-au apărat cu îndârjire.

”Deja avem cazaci (un grup multietnic, în majoritate de origine slavă - ucraineni și ruși) pe metereze! Fiecare zi în care cazacii rezistă este un coșmar pentru Putin. Deja ucrainienii au trecut la modul “ardeți holdele și otrăviți fântânile”. Ucrainenii nu sunt carne de tun pentru Putin, ci sunt cei care bat cuie în coșciugul politic al liderului rus”, a adăugat expertul în studii de securitate.

Cu toate acestea, Barna atrage atenția asupra lipsei de reacție din partea ONU, chiar dacă Federația Rusă face parte din Consiliul de Securitate.

”Din păcate, ONU nu face prea multe în acest sens, deși menirea principală a acestei organizații este să împiedice mai ales un genocid, în orice parte a lumii. ONU a lăsat Ucraina în mâinile armatei lui Putin”, a mai spus Barna.

Conflictul din Ucraina și începutul unui al Treilea Război Mondial

E imposibil să nu ne gândim, măcar în treacăt, dacă nu cumva conflictul din Ucraina dă startul unui al Treilea Război Mondial. Mai ales că, la nivel național sau internațional, sunt voci care susțin că actuala situație le amintește de debutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vezi și: Marcel Bartic, profesor de istorie: Ceea ce face Rusia e sinucigaș (wall-street.ro)

”Deși Joe Biden a menționat că o altă soluție la sancțiunile economice impuse Rusiei ar fi fost doar declanșarea celui de-al III-lea Război Mondial acest lucru este departe de realitate. Al III-lea Război Mondial ar putea începe doar dacă Rusia ar ataca un stat NATO. De aceea, NATO nu trimite trupe în Ucraina. Dar nici nu poate părăsi Ucraina. Adică, ajutoarele în bani și armament pentru Ucraina sunt binevenite, dar nu suficiente”, a explicat expertul în studii de securitate.

Citește și: Profesor universitar: Acest război a revitalizat NATO, care părea fără sens (wall-street.ro)

Nu în ultimul rând, Cristian Barna acuză implicarea cecenilor în conflictul ucrainean, ținând cont de faptul că regimentul Colonelului a luptat alături de ucraineni împotriva “omuleților verzi”, în 2014.

În plus, expertul atrage atenția că pretențiile lui Vladimir Putin ar putea fi îndeplinite pentru ca Ucraina să mai existe ca stat.

”Putin vrea capitularea Ucrainei, anexarea Novorossyia, un regim servil la Kiev și scoaterea aspirației de aderare la NATO și UE din constituția Ucrainei. Este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple pentru ca Ucraina să mai existe ca stat”, a conchis Cristian Barna.

Citiți AICI cele mai importante evenimente despre conflict.

Sursa foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri