O explozie în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost raportată de publicațiile media din Republica Moldova, și, deși nu se știe, deocamdată, sursa deflagrației, presa din stânga Nistrului scrie că ar fi vorba de un atac cu lansatoare de grenade și că nu s-au înregistrat victime, relatează tv8.md.

Potrivit timpul.md, mamenii se îmbulzesc lângă sediul MGB din Tiraspol, deși zona este securizată. Totodată, au fost sparte mai multe ferestre ale blocurilor de locuințe din preajma sediului MGB, presupus a fi atacat cu lansatoare de grenade.

Circulația în zona clădirii a fost oprită. La fața locului au intervenit salvatorii și pompierii.

(sursa foto: Ministerul de Interne transnistrean)

Anterior în Transnistria au mai fost făcute multiple alerte false cu bombă. Forțele speciale i-au reținut pe făptași, și astfel s-a dovedit că erau cetățeni ai Federației Ruse, mai scrie timpul.md.

Explozia are loc în aceeași zi în care vicepremierul rus al afacerilor externe, Andrei Rudenko, a declarat la Moscova, că Rusia nu vede niciun risc în regiunea separatistă a Republicii Moldova Transnistria şi doreşte o soluţionare paşnică a situaţiei de acolo, a informat agenţia de presă Interfax, citându-l pe viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, notează agenţia Reuters.

Retail jobs

Rustam Minnekaev, comandantul adjunct al districtului militar central rus, a fost citat anterior de agenţiile de presă de stat ruse declarând că controlul deplin al Rusiei asupra sudului Ucrainei i-ar da accesul în Transnistria, o parte separatistă ocupată de ruşi în vestul Republicii Moldova, conform Agerpres.ro.

Recent, comandantul adjunct al Districtului Militar Central rus, generalul-maior Rustam Minnekaiev, a afirmat că unul dintre obiectivele militare ale actualei faze a ofensivei rusești vizează și auto-proclamată republică transistreană - adică Moldova. Este cea mai concretă amenințare rusească la adresa Chișinăului, de la declanșarea războiului din Ucraina.

Minnekaiev a vorbit despre planurile de cucerire a sudului Ucrainei, în faza a doua a ”operațiunii speciale” rusești. În acest context, el a menționat că, odată acest obiectiv atins, ”vom putea asigura un culoar până în Transistria, unde populația de limbă rusă e oprimată”, potrivit agenției oficiale de știri TASS.

Citeste si:
Transnistria a declarat nivel roșu de alertă teroristă
Transnistria a declarat...

De asemenea, Rustam Minnekaev a negat informaţiile despre planuri ale Moscovei privind un referendum asupra secesiunii regiunii Herson din sudul Ucrainei, notează luni agenţia DPA.

"Nu am auzit nimic despre asta", a declarat viceministrul de externe Andrei Rudenko, întrebat de jurnalişti.

Sursa foto: Ministerul de Interne transnistrean

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri