Firma suedeză Candela, specializată în construcția de bărci electrice cu aripi portante, ce zboară deasupra apei pentru a economisi energie, a dezvăluit publicului cel mai nou vehicul de acest tip: Candela P-8 Voyager.

Conceptul a fost creat pentru a înlocui tradiționalele taxi-uri maritime, dar și mijloacele de transport comercial pe suprafața apei, fiind prezentată în cadrul Salonului Nautic din Veneția, conform publicației de profil Electrek.

"Acesta este un alt nivel al unei experiențe de lux, care, fie-mi permis să spun, nu a mai fost încercat pe apă", a declarat Erik Eklund, reprezentant al companiei.

Sistemul de propulsie al navei asigură o putere de 50 kW fără a fi nevoie de transmisie, ceea ce asigură o deplasare silențioasă și fără emisii poluante. Viteza maximă a ambarcațiunii este de 30 de noduri (aprox. 55 km/h), având o capacitate de 6 pasageri cu excepția echipajului.

De asemenea, un alt aspect avut în vedere de constructori este timpul foarte redus de mentenanță, Candela P-8 putând opera circa 3000 de ore fără a avea nevoie de service, conform constructorilor.

Publicația Electrek arată de asemenea că apariția ambarcațiunii Candela P-8 este un mare pas înainte pentru acest tip de transport, înlocuirea treptată a mult mai poluantelor feriboturi și taxi-urilor maritime cu motoare pe combustie fiind mai mult decât necesară în viitorul apropiat.

Sursa foto: candela.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri