Criza energiei se vede clar și în datele Eurostat privind evoluția prețurilor electricității și gazelor naturale în statele membre UE în primul semestru al acestui an. Singura țară unde criza nu s-a resimțit în facturi este Ungaria, care a plafonat prețurile.

Potrivit Eurostat, în primele șase luni ale acestui an, prețurile energiei electrice pentru consumatorii casnici au crescut în aproape toate statele Uniunii Europene comparativ cu prima jumătate a lui 2021. Cele mai creșteri – peste 50% - au fost în Cehia, Letonia, Danemarca, Estonia și România. Scăderi au fost în Țările de Jos, Slovenia, Polonia, Portugalia și Ungaria, însă nu din cauza pieței energiei, ci a politicilor guvernamentale de subvenții sau chiar de plafonare, precum în cazul țării vecine.

S-a ajuns astfel ca, pentru 100 kWH, un consumator casnic maghiar să plătească 9,5 euro/100 kWh. Adică de 4,5 ori mai puțin ca un consumator casnic danez și de peste 3 ori mai puțin ca un german sau italian. Chiar și cel mai mic preț plafonat al electricității din România este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât cel din Ungaria.

Trebuie precizat că aproape jumătate din producția de electritate a țării vecine vine din surse nucleare. De asemenea, aproximativ un sfert din energia electrică se produce în centrale pe gaz, pe care Ungaria îl importă în principal din Rusia. În România, nuclearul reprezintă doar 7,7% din puterea instalată în capacitățile de producție a electricității, predominantă fiind energia produsă de hidrocentrale (36%), urmată de termocentrale pe cărbune (17%) și eoliene (16,5%).

Ungaria, singura țară UE unde gazele s-au ieftinit în S1 2022

Conform Eurostat, tot în prima jumătate a acestui an, țara vecină a fost singura din UE în care consumatorii casnici au plătit chiar mai puțin pentru gazele naturale decât în aceeași perioadă din 2021 – o scădere de circa 0,5%. În comparație, în România gazele aproape că și-au dublat prețul pentru gospodării, chiar și cu plafonarea prețurilor, față de primul semestru al anului precedent. Și nu am avut cea mai mare creștere din UE: în Estonia s-au scumpit cu peste 150%, în Lituania, cu 110%, în Bulgaria, cu 108%.

S-a ajuns astfel ca prețul pe suta de kWh pentru consumatorii casnici maghiari să fie sub 3 euro – de aproape două ori și jumătate mai mic decât cel din țara noastră. Ca termen de comparație, cel mai mare preț s-a atins, în același interval de timp, în Suedia – 22,2 euro/100 kWh. Din septembrie, totuși, gospodăriile din Ungaria al căror consum de gaze trece de 1.729 de metri cubi pe an nu se mai încadrează în prețul plafonat.

Citește și: Importurile din Rusia furnizează aproape un sfert din necesarul de energie al UE. Care este situația României

Ungaria este dependentă în proporție de 85% de gazele rusești, în vreme ce pentru România procentul este de circa 30%. Țara noastră este totuși și al doilea producător de gaze din UE.

Care au fost însă costurile acestor facturi mici pentru Ungaria, citiți mâine, pe wall-street.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri