După ce două rachete au lovit Polonia, omorând doi oameni, au apărut imediat discuții privind invocarea articolului 4 din tratatul NATO. Vă prezentăm mai jos ce prevede acest articol.

În urma unor explozii care au avut loc în Polonia pe 15 noiembrie, în apropierea graniței cu Ucraina, cauzând moartea a doi polonezi, mai mullte voci au acuzat Rusia pentru acest incident, țara condusă de Vladimir Putin lansând în ziua respectivă 100 de rachete asupra Ucrainei. Pe fondul acestor acuzații a fost adusă în discuție și invocarea articolului 4 din tratatul NATO.

Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949, reprezintă documentul oficial care guvernează funcţionarea organizaţiei.

Potrivit Tratatului, Articolul 4 prevede: ''Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre Părţi'', conform www.nato.int.

Citește și Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu reacționează după ce Polonia a fost lovită de rachete

Sistemul decizional al Alianţei Nord-Atlantice include activarea formatului de consultări, în baza Articolului 4, pe fondul apariţiei unei situaţii de criză care ar putea afecta spaţiul nord-atlantic.

Toate deciziile în cadrul NATO sunt luate prin consens, după discuţii şi consultări între statele membre. Acest tip de consultări, ce reprezintă parte a cadrului decizional central al Alianţei, conferă statelor membre oportunitatea schimbului de opinii şi informaţii şi de abordare a chestiunilor prioritare pentru obţinerea unui acord şi adoptarea paşilor de urmat în planul concret al acţiunii, potrivit www.nato.int.

Consultările se pot desfăşura pe totalitatea subiectelor de interes pentru Alianţă, inclusiv pe marginea activităţilor curente ale organizaţiei, faţă de obiectivele sale principale şi în ce priveşte rolul său fundamental - apărarea colectivă a tuturor statelor sale membre.

Formatul consultărilor întăreşte rolul dimensiunii politice a NATO, oferind statelor membre cadrul necesar exprimării opiniilor şi poziţiilor oficiale. Totodată, oferă NATO un rol activ la nivelul diplomaţiei preventive prin furnizarea mijloacelor de sprijinire a evitării unui conflict.

Zelenski reacționează după exploziile din Polonia: S-a întâmplat ce am avertizat de mult timp

După invocarea prevederilor Articolului 4, statele se reunesc în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, forul decizional principal al organizaţiei.

Încă de la înfiinţarea organizaţiei, Articolul 4 a fost invocat de state membre pe fondul unor situaţii care impuneau necesitatea desfăşurării consultărilor.

În 10 februarie 2003, Turcia a invocat Articolul 4 pentru consultări la nivelul Consiliului Nord-Atlantic cerând asistenţă în măsuri de apărare din partea NATO pe fondul situaţiei de conflict militar din statul vecin Irak. Alianţa convine asupra unui pachet de măsuri defensive de sprijinire a teritoriului şi populaţiei Turciei în perioada februarie - mai 2003, potrivit www.nato.int.

La 22 iunie 2012, Turcia a cerut Consiliului Nord-Atlantic declanşarea prevederilor formatului de consultări stipulat de Articolul 4, ca urmare a doborârii unui avion militar turc de către forţe aeriene de apărare ale Siriei. În acelaşi an, la 3 octombrie, Ankara cere activarea Articolului 4, după uciderea unor civili turci de către proiectile trase din teritoriul sirian, pentru ca ulterior, ca o consecinţă, să ceară desfăşurarea unui sistem de apărare antirachetă Patriot al NATO. Organizaţia a dat curs cererii privind adoptarea unei astfel de măsuri de apărare a teritoriului şi populaţiei Turciei.

Polonia a invocat, la 3 martie 2014, Articolul 4 al Tratatului de la Washington, ca urmare a intensificării situaţiei de criză din statul vecin Ucraina, conform Agerpres.ro.

La 26 iulie 2015, Turcia a cerut, pe fondul situaţiei generate de producerea unui atac terorist pe teritoriul său naţional, să informeze statele membre ale NATO asupra măsurilor pe care urma să le adopte.

La 24 februarie 2022, cu prilejul reuniunii de urgenţă a ambasadorilor statelor membre la Alianţa Nord-Atlantică, convocaţi prin activarea Articolului 4 al Tratatului de la Washington, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat convocarea pentru 25 februarie 2022 a Consiliului Nord-Atlantic, care se va desfăşura în format videoconferinţă, pentru ''a analiza calea de urmat'', potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

De partea cealaltă, Articolul 5 din Tratatul Alianţei Nord-Atlantice stipulează că un atac armat împotriva uneia din ţările membre 'va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părţilor'. Şi, în consecinţă, acestea vor sprijini 'partea sau părţile atacate', inclusiv prin forţă dacă va fi necesar, aminteşte AFP.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri