Kievul "nu exclude o provocare deliberată" a Rusiei pentru "a implica Belarus în război" după ce Minskul a anunţat joi că a doborât o rachetă antiaeriană ucraineană, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, relatează AFP.

"Partea ucraineană nu exclude o provocare deliberată a statului terorist rus, care a calculat o astfel de rută pentru rachetele sale de croazieră pentru a provoca interceptarea lor în spaţiul aerian de deasupra teritoriului Belarus", a precizat Ministerul Apărării de la Kiev într-un comunicat, conform Agerpres.ro.

Kievul s-a declarat, de asemenea, "gata să efectueze o anchetă în Ucraina asupra incidentului produs pe 29 decembrie pe cerul de deasupra teritoriului Belarus", a adăugat ministerul, precizând că doreşte să coopereze cu "experţi" internaţionali ale căror "state nu sunt asociate cu susţinerea" Rusiei.

Mai devreme joi, Minskul l-a convocat pe ambasadorul ucrainian şi i-a transmis că doreşte "efectuarea imediată a unei anchete aprofundate asupra circumstanţelor tirului cu rachetă, pedepsirea vinovaţilor şi luarea de măsuri globale pentru a împiedica pe viitor astfel de incidente, care ar putea avea consecinţe catastrofale".

Sursa foto: Facebook / Офіс Президента України

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri