Ucraina a devenit, de facto, membă a alianței nord-atlantice, conform ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pe măsură ce țările alianței, cândva preocupate de faptul că asistența militară pe care o acordau țării invadate de Rusia va deranja regimul de la Moscova, și-au schimbat între timp gândirea în acest sens.

Afirmația, care nu lasă loc de dubii, a fost făcută de Oleksii Reznikov în cadrul unui interviu cu BBC, acesta exprimându-și de asemenea siguranța cu privire la faptul că țara sa va primi mult-doritele tancuri pe care le cere de mult timp partenerilor vestici, ba chiar și avioane de vânătoare.

"Ucraina, ca țară, precum și forțele armate ale Ucrainei, au devenit membre ale NATO. De facto, nu de jure. Pentru că avem armament (echivalent cu cel al țarilor NATO, n.r.) și știm cum să-l folosim", a arătat acesta.

Acesta a comentat de asemenea și situația din Soledar, unde mercenarii Wagner fac tot ce le stă în puteri pentru a cuceri localitatea, dar încă întâmpină rezistență din partea apărării ucrainene, situație pe care a descris-o ca fiind "foarte dificilă", dar "sub control".

Localitatea Soledar este aflată la aproximativ 15 kilometri de Bahmut și mulți analiști consideră că o capturare a acesteia ar reprezenta o lovitură strategică puternică pentru ucraineni.

Pe de altă parte, analiza prestigiosului Institut pentru Studiul Războiului arată că Soledar este încă puternic contestat, bătălii foarte puternice dându-se în continuare pe străzile orașului și printre ruine.

Cât despre afirmația că Ucraina ar fi deja membră de facto a alianței nord-atlantice, această idee a avut ecou și în comentariile unor analiști din România, cel mai cunoscut în acest sens fiind profesorul Cristian Pîrvulescu.

Nu în ultimul rând, ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a comentat și recenta numire la vârful armatei ruse în persoana lui Valeri Gherasimov, spunând că această mișcare confirmă conflictul dintre Evgheni Prigojin, șeful Wagner și conducerea forțelor armate regulare ale Rusiei.

De asemenea, afirmția lui Oleksii Reznikov conform căreia Ucraina este membră de facto a alianței NATO, trebuie citită și în contextul în care, nu mai demult de o zi în urmă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a declarat că Ucraina are nevoie de mai mult decât de promisiuni cu "uși deschise", făcând referire la aderarea țării sale la alianța nord-atlantică.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri