Sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina rămâne ferm, a declarat de la Varşovia preşedintele american Joe Biden, în timpul întrevederii cu omologul său polonez Andrzej Duda, transmit Reuters şi AFP, conform Agerpres.

''Aşa cum i-am spus preşedintelui Zelenski când am vorbit la Kiev ieri, pot spune că sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne neclintit'', a afirmat Biden.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este mai solidă ca niciodată, cu câteva zile înaintea împlinirii unui an de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina.

De partea sa, şeful statului polonez a apreciat că vizita preşedintelui Joe Biden la Varşovia este un semnal important al angajamentului SUA faţă de menţinerea securităţii în Europa.

''Vizita dumneavoastră este un semn important al securităţii, un semnal al responsabilităţii SUA pentru securitatea lumii şi a Europei. America poate menţine ordinea mondială'', a spus Duda în timpul întâlnirii cu liderul de la Casa Albă.

Joe Biden, care a efectuat luni o vizită simbolică la Kiev, va susține marţi seară un discurs important la Castelul Regal din Varşovia, la aproape un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Polonia, ce împarte o frontieră de circa 530 de kilometri cu Ucraina, a fost una dintre ţările care au făcut cele mai multe presiuni asupra Occidentului pentru ca acesta să sprijine Kievul şi a oferit adăpost unui număr de 1,5 milioane de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului.

Sursa foto: Shutterstock / Paris Malone

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri