Xi Jinping a obţinut un al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, transmite AFP, citată de Agerpres.

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de orele 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Parlamentul din China fiind, în practică, înfeudat Partidului Comunist (PCC) la putere, rezultatul votului era dincolo de orice îndoială.

Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere.

Unic candidat, acesta a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.

Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale "zero Covid" şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.

Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru, înlocuindu-l pe Li Keqiang.

Recent, preşedintele chinez Xi Jinping a susţinut un discurs pentru pace la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse împotriva Ucrainei.

Mai mult, țara sa a înaintat un plan de pace în 12 puncte care nu propunea însă mare lucru, în afara unor principii de bun-simț, cum ar fi inviolabilitatea granițelor țărilor suverane, principiu pe care Rusia nu este însă dispusă să-l ia în calcul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri