Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări că "nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige" în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra necesităţii de a accelera livrările de arme, relatează AFP şi Reuters, preluat de Agerpres.

"Întârzieri importante în sprijin au consecinţe grave pe câmpul de luptă", a recunoscut Stoltenberg, referindu-se la întârzierea considerabilă a ajutoarelor militare americane şi europene.

"Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige", a spus şeful NATO, dând asigurări că "mai mult ajutor este pe drum"şi că noi anunţuri în acest sens sunt aşteptate "în curând".

Stoltenberg a făcut apel la aliaţi să instituie "un angajament financiar major şi multianual (...) pentru a demonstra că susţinerea noastră pentru Ucraina nu este pe termen scurt".

"Moscova trebuie să înţeleagă că nu poate câştiga", a afirmat şeful alianţei nord-atlantice.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că arme vitale americane încep să ajungă în Ucraina în cantităţi mici şi că procesul trebuie grăbit pentru că forţele ruse încearcă să profite de situaţie.

Zelenski a spus la conferinţa de presă comună că situaţia de pe câmpul de luptă depinde direct de viteza aprovizionării cu muniţie a Ucrainei.

"Sprijin rapid pentru armata noastră. Astăzi nu văd nimic pozitiv în acest punct încă. Există aprovizionări, au început puţin, acest proces trebuie accelerat", a spus el.

SUA au adoptat recent un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari, punând capăt unei perioade de luni de zile de blocaj şi dând speranţe Kievului că stocurile sale de artilerie aproape epuizate vor fi realimentate.

"Împreună, putem face să eşueze ofensiva rusă", a spus Zelenski, referindu-se la o nouă ofensivă de amploare pe care Moscova ar pregăti-o, atrăgând atenţia că Rusia "încearcă să profite" de întârzierea ajutorului occidental.

"Artilerie, (muniţii) de calibrul 155 mm, arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, în principal sisteme Patriot. Este ceea ce partenerii noştri au şi ceea ce ar trebui să funcţioneze acum în Ucraina pentru a distruge ambiţiile teroriste ale Rusiei", a spus şeful statului ucrainean.

După eşecul contraofensivei sale din vara lui 2023, Ucraina este în defensivă. Rusia a preluat iniţiativa şi câştigă teren în Est, în pofida unor pierderi puternice, de la începutul anului, în faţa unei armate ucrainene care duce lipsă în special de muniţii.

În ultimele zile Moscova a revendicat cucerirea mai multor sate. Luni, armata rusă a anunţat că a ocupat Semenivka, iar cu o zi înainte Novobahmutivka.

Duminică, şeful statului major ucrainean, Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia de pe front s-a "deteriorat", trupele ruse, superioare ca armament şi număr de trupe, obţinând "succese tactice" în mai multe zone.

Potrivit lui, armata rusă "şi-a concentrat eforturile în mai multe sectoare, creându-şi astfel un avantaj semnificativ în termeni de forţe şi mijloace", în scopul de "a încerca să preia iniţiativa strategică şi să străpungă linia frontului".

Şeful informaţiilor militare ucrainene Kirilo Budanov a prezis săptămâna trecută că situaţia se va înrăutăţi la jumătatea lui mai şi la începutul lui iunie, care va fi o "perioadă dificilă" pentru Ucraina.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri