Un submarin turistic a eșuat în largul coastei orașului egiptean Hurghada, de la Marea Roșie. Cel puțin șase persoane și-ar fi pierdut viața, după cum au declarat mai multe surse locale pentru BBC.
UPDATE 13:58- Biroul guvernoratului local din Hurghada a declarat agenției de presă Reuters că șase străini, ale căror naționalități nu sunt cunoscute, au fost uciși în incidentul care a condus la eșuarea submarinului în Marea Roșie, după cum mai spune BBC. Totuși, potrivit aceleiași surse, Ambasada Rusiei în Egipt spune că cel puțin patru persoane au fost ucise și că toți turiștii de la bord erau ruși.
Știrea inițială
Submarinul turistic a eșuat în dimineața zilei de 27 martie, în largul coastei care aparține de orașul egiptean Hurghada, o destinație intens frecventată și de turiștii români care aleg să meargă în vacanță în Egipt. Acesta nu a mai revenit la suprafață. La bordul navei se aflau 40 de pasageri, iar șase dintre aceștia și-ar fi pierdut viața, iar alți 29 au fost răniți, dintre care patru se află în stare critică, fiind transferați la spitalele din apropiere. Mai multe ambulanţe au fost trimise la locul accidentului, al cărui motiv nu este clar, potrivit dpa.
Orașul este o destinație turistică populară, cunoscută pentru plajele și recifele de corali.
Submarinul scufundat aparținea companiei Sinbad
Sindbad desfășoară excursii turistice în zona Hurghada deja câțiva ani și spune că deține două dintre singurele „14 submarine de agrement reale” din lume. Compania permite turiștilor să călătorească la 25 de metri adâncime în mare pentru a explora „500 de metri de recif de corali, dar și alte viețuitoare marine”.
-știre în curs de actualizare -