Cea mai recentă ediție a clasamentului privind percepția corupției realizat de Transparency Internațional plasează Ungaria sub Bulgaria și România, undeva în aceeași ligă cu țările africane.

Indicele de percepţie a corupţiei (CPI), calculat de Transparency International pe baza percepțiilor cetățenilor, arată că în 2022 majoritatea ţărilor nu au reuşit să oprească fenomenele legate de corupţie. Pentru anul trecut au fost clasificate după CPI 180 de ţări şi teritorii, fiecăreia fiindu-i atribuit un indice de la 0 (foarte corupte) la 100 (foarte corecte). Media mondială a rămas nemodificată în ultimul deceniu, la valoarea de 43, în timp ce 26 de ţări au atins în 2022 minime istorice. În ciuda eforturilor, 155 de state nu au înregistrat progrese semnificative în combaterea corupţiei, unele aflându-se chiar în declin faţă de 2012.

Ungaria are un scor sub media mondială - 42, fiind pe locul 77, la același nivel cu Burkina Faso sau Trinidad-Tobago. Bulgaria are un scor de 43 iar România, 46 – locul 63 mondial.

Scorul Ungariei a fost în scădere constantă în ultimii 10 ani, când la putere a fost tot timpul Viktor Orban, în vreme ce al României a variat. În 2013 și 2014 am fost la 43, în 2019 și 2020, la 44. Pe de altă parte, în 2016-2017 am ajuns și la 48.

Conform Transparency Internation, 40% dintre maghiari consideră că nivelul de corupție din țara lor a crescut în ultimele 12 luni. Iar 17% dintre cei care au apelat la serviciile publice din țara vecină au dat șpagă în ultimul an.

Pe primul loc în acest clasament este Danemarca (90 de puncte), urmată de Finlanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Singapore și Suedia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri