Dan Adamescu a fost internat sub paza, in urma cu o saptamana, intr-un spital civil, a declarat sambata Cristian Micu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Jilava, unde executa pedeapsa, in regim semideschis, omul de afaceri condamnat la patru ani si patru luni de inchisoare pentru mituirea unor judecatori.

Potrivit unor surse medicale, Dan Adamescu a fost internat pentru investigatii in vederea unei operatii la genunchi, in urma careia ar urma sa i se monteze o proteza. Adamescu foloseste de mai mult timp un fotoliu rulant pentru a se deplasa, iar in timpul judecarii dosarului sau, a mers de mai multe ori la o clinica de ortopedie, arata News.ro.

Dan Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani si patru luni primita in dosarul in care a fost acuzat ca a mituit doi judecatori pentru pronuntarea unor solutii favorabile in dosare de insolventa ale unor firme ale sale. Prin aceeasi sentinta au fost condamnati fostii judecatori Mircea Moldovan - la 12 ani si doua luni de inchisoare, Ion Stanciu - la trei ani si patru luni, Elena Roventa - la patru ani si sase luni, Ciprian-Sorin Viziru - la patru ani si patru luni de inchisoare, toti avand pedepse cu executare.

Retail jobs

Dan Adamescu a fost gasit vinovat de dare de mita pentru ca le-a dat 20.000 de euro judecatorilor Ion Stanciu si Elena Roventa, ca acestia sa dispuna solutii favorabile in doua dosare de insolventa. Potrivit procurorilor DNA, Mircea Moldovan a primit bani si bunuri in valoare de 29.935 de lei, Ion Stanciu a primit 15.000 de euro si 7.300 de lei, Elena Roventa a primit 23.000 de lei, iar Ciprian-Sorin Viziru - 10.000 de lei.

Dan Adamescu mai este cercetat intr-un dosar privind falimentarea Astra Asigurari, in care este acuzat de abuz in serviciu, spalare a banilor si complicitate la abuz in serviciu. Faptele de care este acuzat ar fi fost produse din functiile de presedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA si administrator in fapt al SC The Nova Group Investments Romania SA si SC Epsilon Estate Provider SRL.

Citeste si:
Se prelungește carantina în patru localități din Ilfov
Se prelungește carantina în...

Procurorii DNA l-au pus in luna martie pe Dan Adamescu sub control judiciar pe cautiune, stabilita la 40 de milioane de lei. Ulterior, Adamescu a depus actele unui teren de 1,4 hectare si a doua cladiri care se intind pe un hectar, dar si ale unor echipamente tipografice, toate valorand peste 12 milioane de euro, pentru acoperirea cautiunii de 40 de milioane de lei stabilite de anchetatori.

Potrivit procurorilor DNA, Dan Grigore Adamescu, presedinte al Consiliului de Supraveghere al Societatii de Asigurare Reasigurare Astra SA in perioada 2011-2013, a administrat in mod defectuos societatea, urmarind sa obtina avantaje personale sau in favoarea grupului de firme afiliate.

Compania de asigurari Astra a intrat in mod oficial in faliment in data de 28 aprilie, dupa o decizie definitiva in acest sens a Curtii de Apel Bucuresti, falimentul fiind solicitat ASF. La intrarea in faliment, Astra avea in portofoliu circa 2 milioane de contracte de asigurare, din care circa 870.000 erau polite RCA.

Citeste si:
Legea privind protecția animalelor a fost înăsprită
Legea privind protecția...

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri