Autorităţile au demarat procedurile de contestaţie în anulare la hotărârea Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris care îi dă dreptate constructorului italian Salini Impregilo în privinţa rezilierii contractului pentru execuţia secţiunii "cu urşi" a lotului 2 din autostrada Lugoj-Deva. Hotărârea stabileşte plata de către statul român a sumei de aproximativ 50 de milioane de euro drept daune, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, scrie Digi24.

"Informaţia am primit-o şi eu în urmă cu câteva zile de la Compania de Drumuri.

Practic, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, printr-o hotărâre, stabileşte în legătură cu acest lot de autostradă câteva lucruri. Dincolo de suma pe care statul român este obligat să o plătească constructorului, aproximativ 50 de milioane de euro, mai stabileşte ceva. Declară că contractul este în vigoare şi mai declară că încetarea parţială a contractului de către Companie a fost abuzivă şi nelegală.

Eu cred că statul român trebuie să uzeze de toate pârghiile pe care le are pentru a opri punerea în aplicare a acestei hotărâri. Noi deja am demarat procedurile de contestaţie în anulare la această hotărâre şi am speranţa că, printr-o implicare şi printr-o apărare serioasă a intereselor statului român, putem să întoarcem această hotărâre", a afirmat Bode, la Realitatea Plus.

Practic, spune ministrul, fostul contract este în vigoare.

Citeste si:
Strabag va construi sectorul de autostradă Târgu Mureş - Ungheni
Strabag va construi...

Citește în continuare pe Digi24.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Citește și
10 recomandari la doi ani de la implementare normelor GDPR
Setari Cookie-uri